Protopopiatul Dorohoi în colaborare cu Parohia „Sf. Înviere” – Dorohoi vor organiza duminică, 10 aprilie 2022, începând cu ora 18.00, o seară duhovnicească.
Conferința, care va avea loc în Biserica Parohiei „Sf. Înviere” Dorohoi, având tema „POSTUL MARE, URCUȘ SPRE ÎNVIERE”, va fi susținută de P.Cuv. Arhim. Nicodim Petre, Consilier al Sectorului de Misiune, Statistică și Prognoză Pastorală al Arhiepiscopiei Iașilor și stareț al Mănăstirii Bucium.
Duminica a V-a din Postul Mare este închinată Sf. Cuv. Maria Egipteanca, comemorată în timpul Postului Mare pentru câteva motive:
- În primul rând, ea este, prin excelență, un exemplu de pocăință creștină, căci a părăsit viața desfrânată pe care o ducea, trăind în deșert o viață de asceză extremă și de rugăciune, pentru dragostea lui Hristos. Postul Mare este, de asemenea, un timp de pocăință și, în ultima etapă a ostenelilor postului, ea este prezentată ca exemplu, pentru ca noi să perseverăm.
- În al doilea rând, deoarece ea a fost întâlnită de Sfântul Zosima în timpul Postului Mare, primind ultima împărtășanie în Joia Mare, murind în aceeași zi, Biserica a găsit de cuviință să fixeze o zi de sărbătorire specială pentru cea mai mare păcătoasă, care a ajuns la pocăință.
- În cele din urmă, ni se spune că, din ziua când Sfânta Maria a intrat în pustiul Iordanului, până a fost întâlnită de către Sfântul Zosima, au trecut 47 de ani. Numărul 47 este important pentru Postul Mare, deoarece noi suntem încurajați să imităm viața Sfintei în această perioadă de post, care durează 40 de zile, pentru perioada Postului Mare și încă 7 zile, în timpul Săptămânii Patimilor. Este ca și cum Sfinții părinți ne-ar încuraja, întrebându-ne: Dacă Sfânta Maria a dus o asemenea viață timp de 47 de ani, nu am putea și noi să facem la fel timp de numai 47 de zile, pentru a întâmpina Învierea Domnului cum se cuvine?
La eveniment sunt așteptați preoții și credincioșii din Cercul Pastoral Dorohoi care doresc ca și în duminica Sf. Cuv. Maria Egipteanca să se îmbogățească duhovnicește din frumusețea unui cuvânt de folos.