Dorohoi News Logo

IBĂNEȘTIUL, comuna ce păstrează încă rădăcinile adânc întipărite ale tradiției, portului și cultului stămoșesc în sufletele cetățenilor - FOTO

Ibanesti 09

Lumea în care portul, tradiția și plaiul se îmbină armonios este o lume veșnică, neschimbată de timp. Portul popular reprezintă identitatea culturală a satului românesc, identitate specifică atât pentru el cât și pentru locuitorii zonei respective. În țara noastră, în diferitele regiuni, portul popular fie este menținut și dus mai departe, fie este uitat fiind greu de readus la viață.

În comuna Ibănești, tradiția este dusă mai departe an de an prin oamenii valoroși ce știu să o păstreze și să o promoveze. Anul acesta în perioada 20-24 iulie, a avut loc Olimpiada „Meșteșuguri Artistice Tradiționale” ediția a XXV-a, eveniment ce a fost organizat de Complexul Național Muzeul Astra în colaborare cu Inspectoratul Școlar al Județului Sibiu, la care au participat Racu Iasmina din comuna Ibănești-țesut război orizontal și Hornea Marius din comuna Ibănești- țesut război vertical, coordonați de sufletiștii și devotații meșteri populari Aiacoboaie Viorel și Mihaela. Pe lângă aceștia au mai participat din județul Botoșani, Constantineanu Delia-Maria din comuna Vlădeni-încondeierea ouălelor și Iordache Elena din Botoșani-pictură icoană pe lemn. După terminarea celor 4 zile, la încheierea concurenței acerbe, Racu Iasmina a obținut locul al II-lea, iar Hornea Marius locul al III-lea la Olimpiada de Meșteșuguri Artistice Tradiționale, Sibiu.

Scopul acestei olimpiade este de „a educa și conștientiza populația școlară asupra valorilor perene ale culturii și civilizației populare, de a dezvolta talentul și aptitudinile celor care, cu pasiune se apleacă asupra acelor valori, urmărind dezvoltarea abilităților practice de a produce valori de artă populară autentică”. Prin acțiunea întreprinsă se realizează un stagiu ce privește prefecționarea deprinderilor și aprofundarea cunoștințelor cu caracter general-teoretic ce privește istoria artei populare din România, evoluția genurilor de creație în plan temporal sau mutațiile contemporane, precum și specificul etno-cultural al diferitelor zone etnografice, având de asemenea la dispoziție ca sursă de documentare întreg patrimoniu al muzeului. 

Din cadrul grupului țintă au făcut parte: 
-copiii meșteșugari din sate, care au învățat meșteșugurile de la bunici, părinți sau meșteri popular;
-preșcolarii și școlariidin toatele județele țării, atât din mediul rural cât și din cel urban, indiferent de naționalitate, religie sau gen;
-copiii meșteșugari membri ai cercurilor cu profil de artă populară, din școli sau cluburi ale elevilor din mediul rural sau urban;
-formatori: meșteri și creatori populari;
-specialiști în domeniul culturii și civilizației populare;
-educatori, profesori;
-colecționari de obiecte de artă populară;
-publicul vizitator.

Ediția din acest an a reușit să reunească un număr de 200 de participanți, din 26 de județe ale țării, dar și din străinătate, respectiv Bulgaria cât și Republica Moldova. Copiii din Bulgaria au participat pentru prima dată anul acesta la secțiunile pictat icoane pe lemn și sculptură lemn. Elevii participanți la concurs au fost distribuiți pe 33 de secțiuni, ca de exemplu: țesut la război vertical și orizontal, cusut, brodat, prelucrare artistică a lemnului, confecționat jucării tradiționale, pictat icoane pe sticlă și lemn,  modelat ceramică, olărit, pictat, încondeiat ouă, artă decorativă, confecționat măști, confecționat piese de port popular, confecționat păpuși în port popular, confecționat opinci, împletit, xilogravură, pirogravură, prelucrare metal, mobilier pictat, etc.

„Sunt mândru de rezultatele și de munca pe care au depus-o acești doi copii minunați, pentru sufletul și dibăcia pe care au pus-o în realizarea creațiilor artistice tradiționale. Ei sunt cei prin care putem să păstrăm intactă tradiția șisă continuăm în a oduce mai departeașa cum au lasat-o străbunii noștri, tradiție, port și obiceiuri ce ne reprezintă pe noi ca și regiune, conferindu-ne identitatea culturală proprie a satului românesc, a Ibăneștiului. Țin să le mulțumesc, de asemenea și meșterilor populari ce i-au ajutat și ghidat în acest demers, care prin îndemânarea și priceperea lor au reușit să le transmită copiilor pasiunea pentru țesutul orizontal și vertical. Meșteșugurile artistice tradiționale sunt adânc înrădăcinate în istoria și sufletele ibăniștenilor, de aceea împreună cu cetățenii comunei vom reuși să menținem viu farmecul acestora atât în prezent cât și în viitorul îndepărtat.” a declarat primarul comunei Ibănești, Romică Magopeț

cultura
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web