Activitățile Memorialului Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu” au debutat în luna august cu Tabăra de scriere creativă (poezie) – 1-7 august –, coordonată de Simona Popescu și Ștefan Manasia, urmată de Festivalul „Seri Melancolice Eminesciene” (11-14 august), extins anul acesta, la inițiativa și prin coordonarea administratorului județului, Cristian Nistor, a vicepreședintelui C.J. Botoșani, Bogdan Dăscălescu, și a consilierului Marius Ilincaru, de la folk spre jazz și blues.
Activitățile continuă în această lună cu Tabăra de arte vizuale (pictură), pe care Memorialul Ipotești o organizează în perioada 22-28 august. În cadrul atelierelor și workshopurilor, studenți din Chișinău și Iași, coordonați de pictorii Constantin Tudor (Iași) și Liviu Șoptelea (Botoșani), se vor apleca asupra operei eminesciene sub aspectul ei cromatic.
G. Călinescu descoperea la Eminescu „strofe de o pictură sigură”, T. Vianu scria că poetul „are o acuitate neobișnuită în perceperea formelor, a culorilor”, fiind „un puternic tip senzorial, dar mai cu seamă vizual”, iar G.I. Tohăneanu menționa „înclinarea către pictural” și „redarea cu grație [a unor] detalii de portret sau peisaj”. Termenii cromatici sunt prezenți atât în poezia, cât și proza eminesciană, antumă sau postumă, tabloul cromatic eminescian cuprinzând vegetația și cosmicul, umanul în toate manifestările sale, materia și viețuitoarele.
Fl. Dimitrescu, în baza primei ediții a volumului Poesii (îngrijită și publicată de T. Maiorescu în 1884), constată „utilizarea masivă a elementelor cromatice în opera lirică a lui Eminescu”, evidențiind, în succesiunea descrescătoare a ocurențelor culorii: alb, negru, galben, roșu, albastru, verde, vânăt, vioriu.
Pornind de la versuri reprezentative, de la identificarea lexemelor cromatice, participanții la atelierele din cadrul Taberei de arte vizuale de la Ipotești vor transpune în pictură imaginile poetice eminesciene. De la forța de sugestie a cuvintelor, paleta de simboluri, metafore, comparații și epitete cromatice, sugerate prin prisma cuvântului, tinerii pictori vor folosi îmbinarea culorilor, formelor, nuanțelor și contrastelor pentru a transpune ideea poetică.
Prin acest proiect, organizatorii își propun să pună bazele unei colaborări de durată cu facultățile de profil din țară și de peste hotare.