Dorohoi News Logo

Teatrul „Vasilache” Botoșani vă invită la o întâlnire cu Dodo… Elefănţelul curios

Elefantel_1

În această săptămână vă invităm la o întâlnire cu Dodo… Elefănţelul curios!

Spectacolul „Elefănţelul curios” poate fi vizionat la Teatrul „Vasilache” după următorul program:

- joi, 22 septembrie 2022, de la ora 18:00;
- sâmbătă, 24 septembrie 2022, de la ora 11:00;
- duminică, 25 septembrie 2022, de la ora 11:00 şi de la ora 12:30;

„Elefănţelul curios” un spectacol muzical şi interactiv, de Valentin Dobrescu, după o idee de Rudyard Kipling este adresat copiilor mici şi nu numai!

Regia artistică este semnată de Valentin Dobrescu, muzica este compusă de Constantin Panaite, iar scenografia îi aparţine lui Mihai Pastramagiu. Din distribuţia spectacolului fac parte îndrăgiţii actori: Anamaria Chelaru, Ana-Maria Apetrei, Ioana Buta, Pavel Petraşi şi Cosmin Tanasă

„Vă invităm să urmăriţi povestea unui pui de elefant, pe nume Dodo, care e foarte curios şi vrea să ştie tot ce e şi ce se întâmplă în jurul său.  O întrebare neobişnuită (ce mănâncă crocodilul la cină?) ajunge să îi pună viaţa în pericol. Cu toate că trece prin tot felul de întâmplări, concluzia este că totuşi e bine să fii curios.” (Valentin Dobrescu, regizor artistic)

Preţ bilet, 15 lei.

Biletele pentru spectacolele Teatrului „Vasilache”  se pot achiziţiona de la sediul instituţiei, de marţi şi până vineri, între orele 10:30 şi 12:30, dar şi înainte de începerea fiecărui spectacol, în limita locurilor disponibile.

Accesul în sala de spectacole se face cu o jumătate de oră înainte de începerea spectacolului.

cultura
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web