Cunoscutele artiste „Fetele din Botoșani” își îmbogățesc repertoriul muzical și au lansat o nouă melodie - „O prins doru' rădăcină”.
La împlinirea celor cinci ani de când Simona Mazăre, Lorena Dupu și Iustina Irimia formează grupul „Fetele din Botoșani”, acestea au pregătit un cadou muzical.
„Moldovenii sunt, de multe ori, cunoscuți pentru muzica ritmată, pentru haz și voie bună. Asta pentru că nu mulți le ascultă și ofurile. Vă dăruim acest cântec liric din tot sufletul nostru, sperând că va mângâia și sufletele voastre!”, au declarat Fetele din Botoșani.