Dorohoi News Logo

Datinile și obiceiurile de iarnă din județul Botoșani prezente la Brăila – FOTO

Mugurelul Margineanca la Braila_017

Ansamblul de datini și obiceiuri „Mugurelul-Mărgineanca” a participat la Festivalul Național de tradiții și obiceiuri „Anii trec, tradițiile rămân”, organizat în perioada 30 noiembrie - 4 decembrie 2022, de Primăria Municipiului Brăila și Palatul Copiilor Brăila, în cadrul manifestărilor prilejuite de organizarea „Târgului de Iarnă”.

Amintim că ansamblul este format din orchestra „Mugurelul” a Clubului Copiilor Dorohoi, coordonată de prof. Marcel Dupu și Ansamblul „Mărgineanca” al Casei de Cultură a Sindicatelor „Nicolae Iorga” Botoșani, instruit de maestrul coregraf Valentin Rău.

Festivalul a debutat cu o paradă a formațiilor participante venite din diferite zone folclorice ale țării: Ansamblul „Mugurelul –Mărgineanca” Botoșani, Ansamblul „Zărandul”  Arad, Ansamblul „Plaiurile Dornelor” din Vatra Dornei, Ansamblul de Călușeri Rășinari Sibiu, Ansamblul „Sârba-n Ciobănaș” Iași, Ansamblul „Nemțenii” Târgu Neamț, Ansamblul „Mugurelul” Sighetu Marmației – Maramureș, Ansamblul „Cununa Someșană” Bistrița Năsăud și Ansamblul „Mugurașii Oltului” din Pleșoiu, județul Olt.

În cele trei zile de sărbătoare, pe scena amplasată în faţa primăriei, au răsunat colindele şi cântecele tradiţionale ale copiilor și tinerilor prezenți la festival, au evoluat ansambluri de datini și obiceiuri, artişti şi grupuri care au promovat creaţia tradiţională românească, spre deliciul publicului spectator prezent în număr mare la această manifestare.

„Bucuria sărbătorilor de iarnă a fost simțită din plin și prin atmosfera festivă completată de bradul frumos împodobit și decorațiunile luminoase de iarnă, cât și prin frumusețea spectacolelor de datini şi obiceiuri prezentate de ansamblurile folclorice”, a declarat prof. Marcel Dupu.

cultura
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web