Dorohoi News Logo

Festivalul-Concurs Coral de Colinde „O, ce veste minunată” Ediția a XI-a, 17 decembrie 2022, Botoșani

1

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani, instituție publică aflată în subordinea Consiliului Județean Botoșani, a organizat în ziua de 17 decembrie 2022, la Casa de Cultură a Sindicatelor „Nicolae Iorga”, Festivalul-Concurs Coral de Colinde „O, ce veste minunată”, ediția a XI-a.

Au participat 16 formații corale din județele Botoșani, Iași, Neamț, Suceava și din Republica Moldova. Evenimentul a fost prezentat de Diana Penciuc, o tânără interpretă de muzică populară, originară din comuna Tudora, județul Botoșani.

În organizare s-a primit de sprijinul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani, Poliției Locale Botoșani, Poliției Rutiere Botoșani, Inspectoratului Județean de Jandarmerie Botoșani, Casei de Cultură a Sindicatelor Botoșani și a Direcției Silvice Botoșani. 

Evenimentul s-a desfășurat într-un decor special, realizat de sponsorul „Prăvălia cu flori”, cu ajutorul colectivelor de elevi și de cadre didactice de la școlile partenere, cărora le mulțumim: Școala Gimnazială „Elena Rareș" Botoșani, Școala Gimnazială ,,Ștefan cel Mare" Botoșani, Școala Profesională Specială „Sf. Stelian" Botoșani și Asociația „Il Girotondo” Botoșani.

Concursul a avut un juriu de specialitate. Președintele juriului a fost dirijorul Liviu Buiuc, ceilalți membri ai juriului fiind Radu Casiean și Gabriel Graur.

Premiile au fost acordate astfel:
• Trofeul „Gheorghe Timofte” - Corul „Ars Nova”, Colegiul de Muzică și Pedagogie, Municipiul Bălți, Republica Moldova, Dirijor - Ana Cușcenco

• Categoria licee de artă și seminare teologice:
1) Premiul I „Ion Prelipceanu” - Corul „Haris”, Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sf. Ioan Iacob”, Dorohoi. Jud. Botoșani, Dirijor - Sarafim Răzvan-Gabriel

• Categoria coruri pe 1-2 voci:
1) Premiul I „Gheorghe Holca” - Corul „Fantezie”, Școala de Arte Glodeni, Republica Moldova, Dirijor - Grab Olga
2) Premiul al II-lea - Corul Penitenciarului Botoșani
Coordonator - Andreea Marcu
3) Premiul al III-lea - Ansamblul folcloric „Cununița”, Școala de Arte Glodeni, Republica Moldova, Dirijor - Sudureac Elena
4) Mențiune - Ansamblul „Talita Kumi”, Palatul Copiilor Piatra-Neamț, Jud. Neamț, Dirijor - Ana Teodoru
5) Mențiune - Corul Școlii Gimnaziale Hărmăneștii-Vechi, Loc. Hărmăneștii-Vechi, Jud. Iași, Dirijor - Amîrzoaei Alin-Gabriel

• Categoria coruri pe 3-4 voci:
1) Premiul I „Gheorghe Cojocaru” - Corul „Ecou dornean”, Mun. Vatra-Dornei, Jud. Suceava, Dirijor Preot Borgovan Iulian Nicolae
2) Premiul al II-lea - Corala „Ștefan Nosievici” a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, Dirijor Preot Ciprian Curcă
3) Premiul al II-lea - Ansamblul vocal „Cimpoieșul”, Casa raională de cultură, Orașul Glodeni, Republica Moldova, Dirijor - Iațco Mariana
4) Premiul al III-lea - Corala „Bazil Anastasescu”, Orașul Târgu Neamț, Jud. Neamț, Dirijor Tiugea Eugenia
5) Premiul al III-lea - Corul „Crai Nou”, Școala de Muzică Drochia, Orașul Drochia, Republica Moldova
Dirijor - Oxana Granevschi
6) Mențiune - Corul „George Enescu”, Dorohoi, Jud. Botoșani, Dirijor - Gușulei Gheorghina

• La secțiunea creație corală, premiul special a fost câștigat de către studentul Robert-Dumitru Burcă, din Botoșani.

Festivalul de colinde s-a încheiat într-o atmosferă călduroasă, specifică perioadei Nașterii Domnului, cu un concert de excepție susținut de Corala „Armonia” din Constanța, în premieră cu un recital de colinde la Botoșani; publicul răsplătind momentele de înălțare spirituală create de vocile extraordinare ale membrilor coralei, cu aplauze generoase.

cultura
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web