Dorohoi News Logo

„Crăciun la Ghica” 2022 - Magia sărbătorilor de iarnă transmisă printr-un spectacol caritabil - FOTO

Ghica (1)

Iarna nu este numai anotimpul zăpezii şi al frigului, ci şi acela al bucuriilor prilejuite de atâtea datini şi obiceiuri legate de sărbătorirea Naşterii Domnului.

Elevii, profesorii, părinții au trăit ieri încă o dată magia Crăciunului, urmărind spectacolul caritabil „Crăciun la Ghica”. Pe scena sălii de spectacole a municipiului Dorohoi au urcat colindători, dansatori, trupa de rock și folk, urători și mulți soliști vocali.

Timp de aproape două ore voia bună a celor de pe scenă s-a transmis și spectatorilor care i-au răsplătit pe artiști cu aplauze. Spectacolul s-a încheiat cu reprezentația în aer liber a căiuților. Organizarea acestui spectacol a fost posibilă datorită profesorilor coordonatori și colaboratori susținuți de directori. Toți elevii care au urcat pe scenă au primit cadouri achiziționate din sponsorizările primite.

Banii strânși în urma vânzării biletelor vor fi donați unor elevi ai colegiului proveniți din familii defavorizate.

cultura
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web