Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani, cu sprijinul Consiliului Județean Botoșani, și în colaborare cu Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii Mihai Eminescu, au organizat în data de 16 ianuarie 2023, în Sala „Horia Bernea” de la Memorialul Ipotești, Concursul de recitare „DOR DE EMINESCU”, care s-a dovedit a fi un succes de la prima ediție, întrucât evenimentul a fost un maraton de poezie datorat numărului mare de elevi participanți.
Evenimentul s-a adresat copiilor și tinerilor care îndrăgesc poeziile lui Mihai Eminescu, iar concursul și-a propus descoperirea și promovarea copiilor și tinerilor cu aptitudini pentru arta recitării. La Ipotești au fost prezenți 105 copii care au recitat din opera poetului botoșănean, astfel – la categoria claselor 0-IV au fost prezenți 34 de elevi, la cea a claselor gimnaziale - 58 de elevi, iar la categoria claselor liceale - 13 elevi.
Juriul a fost alcătuit din personalități ale culturii botoșănene: domnul Marius Rogojinschi (președintele juriului) - director al Teatrului de Copii și Tineret „Vasilache” din Botoșani, doamna Cristina Rîznic - profesor de limba și literatura română la Colegiul Național „A.T. Laurian” din Botoșani și Răzvan Amitroaei - actor al Teatrului „Mihai Eminescu” din Botoșani.
La începutul evenimentului, managerul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani, doamna Iustina Irimia-Cenușă, a lansat regulamentul pentru Concursul de Poezie și Interpretare Critică a Operei Eminesciene „Porni Luceafărul...”, ediția a XLII-a, care se va desfășura în luna iunie a anului în curs, iar invitatul surpriză a fost talentatul Rareș Prisacariu, care a încântat auditoriul cu recitarea deosebită a poeziei „Glossă”.
În urma jurizării, laureații primei ediții a concursului de recitare „Dor de Eminescu” sunt:
Clasele 0-IV
- Premiul I: Mandache Bianca Sofia, clasa a IV-a, Liceul Tehnologic Coțușca (Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie!...)
- Premiul al II-lea: Olteanu Șerban-Pavel, clasa a II-a, Școala Populare de Arte „George Enescu” Botoșani (Împărat și proletar)
- Premiul al III-lea: Fasolă Ligia, clasa Pregătitoare, Școala Gimnazială Verești, Suceava (Rugăciune)
- Mențiune: Grădinaru Sofia-Ioana, clasa I, Școala Gimnazială Nr. 7 Botoșani (Glossă)
- Mențiune: Bunbuc Ioan-Sebastian, clasa a IV-a, Complexul de apartamente „Casa mea” Dorohoi
- Mențiune: Andreșan Ana-Medeea, clasa Pregătitoare, Școala Gimnazială Nr. 11 Botoșani (De-aș avea)
Clasele V-VIII
- Premiul I: Felicanu Teodor, clasa a VII-a, Liceul de Artă „Ștefan Luchian” Botoșani (Scrisoarea a III-a)
- Premiul al II-lea: Crăcană Eric-Alexandru, clasa a VII-a, Colegiul Național „A.T. Laurian” Botoșani (Decebal – monologul lui Celsus)
- Premiul al III-lea: Gherasim Ștefănica, clasa a VIII-a, Școala Gimnazială „Nicoale Iorga” Dersca (Din străinătate)
- Mențiune: Purice Laura-Alexandra, clasa a VII-a, Colegiul Național „A.T. Laurian” Botoșani (Departe sunt de tine)
- Mențiune: Onofrei Ștefan, clasa a VIII-a, Școala Gimnazială „Spiru Haret” Dorohoi (Doina)
- Mențiune: Baciu Irma-Izabela, clasa a VIII-a, Școala Gimnazială „Dimitrie Brândză” Viișoara (Scrisoarea a III-a)
- Premiul juriului pentru interpretarea muzicală: Horopciuc Sofia, clasa a V-a, Școala Gimnazială Nr. 7, Botoșani (Colinde, colinde)
Clasele IX-XII
- Premiul I: Ionică Elisa, clasa a XI-a, Liceul „Alexandru cel Bun” Botoșani (Gândind la tine)
- Premiul al II-lea: Ciobănașu Ciprian, clasa a IX-a, Colegiul Național „A.T. Laurian” Botoșani (Scrisoarea a III-a)
- Premiul al III-lea: Iacob Denis, clasa a XI-a, Colegiul Național „A.T. Laurian” Botoșani (Odă (în metru antic))
- Mențiune: Chelm Alexia-Petronela, clasa a IX-a, Liceul „Grigore Antipa” Botoșani (Et si...)
- Mențiune: Pușcașu Petru-Paul, clasa a XI-a, Liceul „Alexandru cel Bun” Botoșani (LA steaua)
- Mențiune: Rotariu Marina-Bianca, clasa a XII-a, Colegiul Național „A.T. Laurian” Botoșani (Floare albastră)
Această acțiune culturală a închis lista activităților dedicate Zilelor Eminescu 2023 la Botoșani.