Trupa ProARTIS și cursanții Denis-Nicolae Șulic (6 ani) și Teodor Felicanu (13 ani) de la Școala Populară de Arte „George Enescu” Botoșani, secția de Actorie din Dorohoi, sub coordonarea profesoarei Mirela Mihai, au participat sâmbătă, 17 iunie 2023, la Festivalul Internațional de Muzică, Teatru și Dans pentru copii și tineret „Neghiniță”, ediția a XIII-a.
În cadrul concursului au fost 6o de momente de teatru la secțiunile individual și trupe, susținute de copii și tineri din România și Republica Moldova.
Juriul a fost format din: Adriana Trandafir - actriță și profesor de actorie – președintele juriului, Cosmin Maxim – actor, Anca Toma – regizor de film, Vlad Andrei Nicolici – actor, Florina Găzdaru – actriță și Ionel Tănasă – actor și regizor.
La secțiunea Teatru individual Denis-Nicolae Șulic (6 ani) a obținut TROFEUL CATEGORIEI și Teodor Felicanu (13 ani) – PREMIUL I.
La secțiunea Trupe de teatru, categoria de vârstă 7-10 ani – Trupa ProARTIS a obținut PREMIUL I.
Din trupa de teatru ProARTIS fac parte următorii cursanți: Denis-Nicolae Șulic, Teodora-Natalia Andronic, Emanuela-Andreea Enache, Medeea-Ioana Cujbă, Lavinia-Ioana Pașalău-Ursan, Antonia-Maria Zgîmbău-Șuhan, Matei-Paul Cojocariu, Emma-Gabriela Stan, Justyna-Mariana Condurache, David-Petru Grigoriu.