Dorohoi News Logo

Regal folcloric oferit de ansambluri și formații prezente la Festivalul Internațional „Mugurelul” 2023 - FOTO

Festivalul Mugurelul 2023_aII-a zi_42

Municipiul Dorohoi a constituit în acest sfârșit de săptămână punctul de atracţie pentru iubitorii de folclor, fiind gazda Festivalului Internațional de muzică populară „Mugurelul”, ediția a XVII-a, în zilele de 24 și 25 iunie 2023. 

Evenimentul a fost organizat de Clubul Copiilor Dorohoi, sub egida Ministerului Educaţiei, cu sprijinul Inspectoratului Şcolar Judeţean Botoşani, al Consiliului Local Dorohoi și Primăriei Municipiului Dorohoi, Asociaţiei „Mugurelul” Dorohoi și al partenerilor tradiționali: Grădiniţa cu P. P. „Ştefan Cel Mare si Sfânt” Dorohoi, Seminarul Teologic „Sf. Ioan Iacob” Dorohoi, Școala Profesională Specială „Ion Pillat” Dorohoi, Centrul Național de Informare și Promovare Turistică Dorohoi.

Ca și anul trecut, ediția a fost un omagiu adus regretatului artist instrumentist Iulian Cojocaru, fost membru al Orchestrei „Mugurelul”, dar și pentru cele două mari personalități pe care județul le-a pierdut, Ioan Cobâlă și George Sârbu. 

A doua zi de festival, duminică, 25 iunie 2023, evenimentul a debutat cu Gala Laureaților la secțiunile soliști vocali și soliști instrumentiști acompaniați de Orchestra „Mugurelul” a Clubului Copiilor Dorohoi, urmat de evoluția invitaților speciali: Alexandru Brădățan, Ansamblul de dansuri populare „Mărgineanca” al Casei de Cultură a Sindicatelor „N. Iorga” Botoșani (instructor – maestrul coregraf Valentin Rău) și Grupul vocal „Cununița” al Școlii Populare de Arte Botoșani, coordonat de prof. Lorena Dupu-Andrișan.

Spectatorii și-au bucurat simțurile cu un regal folcloric al ansamblurilor de dansuri populare, fanfarelor și grupurilor vocale înscrise în festivalul-concurs:
- GRUP VOCAL „MĂRIUȚELE” de la Centrul Cultural Multifuncțional „Regina Maria”, Ungheni, Rep. Moldova
- FORMAȚIA COREGRAFICĂ „MIORIȚA” Casa de Cultură Boian, Cernăuţi, Ucraina
- ANSAMBLUL FOLCLORIC „DOR ȘUNCUIAN” de la Primăria Șuncuiuș, Liceul Tehnologic Șuncuiuș, Bihor
- GRUPUL VOCAL-FOLCLORIC „HUMOREANCA” de laClubul Copiilor Gura Humorului, Suceava
- FORMAȚIA INSTRUMENTALĂ „PRUTENII” de la Școala de Muzică Ungheni, Rep. Moldova
- ANSAMBLUL DE CÂNTECE ȘI DANSURI „CIOBĂNAȘUL” de la Clubul Copiilor Rădăuți, Suceava
- ANSAMBLUL FOLCLORIC „SPERANȚA” de la Primăria Ostrița, Cernăuți, Ucraina
- FORMAȚIA DE DANSURI POPULARE „HORA DÂNGENEANĂ” de la Primăria comunei Dângeni, Botoșani
- ANSAMBLUL DE DANSURI POPULARE „MLĂDIȚE ROMÂNEȘTI” de la Clubul Copiilor Întorsura Buzăului, Covasna
- ANSAMBLUL DE CÂNTECE ȘI DANSURI „STEJĂRELUL” de la Palatul Copiilor Botoșani, filiala Darabani
- FORMAȚIA VOCAL-INSTRUMENTALĂ „IZVORAȘUL” de la Palatul Copiilor Vaslui
- CHILDREN'S FOLKLORE ENSEMBLE "STRAŽČANIK" de la Centre of free time for children, Strážske, Slovakia
- ANSAMBLUL DE DANSURI POPULARE „GOLOVIȚA” de la Primăria Ceamurlia de Jos, Tulcea
- FORMATIA DE DANSURI POPULARE „HERMES” de la Colegiul Economic Botoșani
- ANSAMBLUL DE CÂNTECE ȘI DANSURI „MUGURELUL” de la Clubul Copiilor Sighetu Marmației, Maramureș
- ANSAMBLUL FOCLORIC „CODRULEȚUL” de la Liceul Tehnologic „Ștefan cel Mare și Sfânt” Vorona, Botoșani
- CHILDREN'S FOLKLORE ENSEMBLE (KUD) "DUGA" MONTENEGRO din Podgorica, Montenegro
- ANSAMBLUL FOLCLORIC „PLAIURILE OLTEȚULUI” de la Căminul Cultural, Primăria comunei Osica de Sus, Olt
- FANFARA „DOR DE PLAIURI CORLĂȚENE” de la Primăria Corlăteni, Botoșani

În ediția din acest an, trofeul a fost obținut de Ansamblul Folcloric „Dor Șuncuian” de la Liceul Tehnologic Șuncuiuș, Bihor.

Prezenți la eveniment, viceprimarul orașului Dorohoi, Cristian Dogaru, inspectorul școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Botoșani, prof. Bogdan Suruciuc, președintele Consiliului Județean Botoșani, Doina-Elena Federovici, vicepreședintele Consiliului Județean Botoșani, Dorin Birta, subprefectul Tiberiu Manolache, au transmis mesaje de apreciere pentru organizatorii ediției din acest an și felicitări tuturor participanților. 

Din cauza vremii nefavorabile, parada portului popular oferită de tinerii participanți la Festivalul Internațional „Mugurelul”, cu punct de plecare Parcul „Cholet” a fost anulată.

cultura
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web