Sunt numeroase tradiții și obiceiuri de Schimbarea la Față a Domnului. Așadar, orice creștin ar trebui să le cunoască și să le aibă în vedere, fără dar și poate.
Biserica Ortodoxă prăznuiește marea sărbătoare, Schimbarea la Față a Domnului, în fiecare an pe data de 6 august. În această zi, apostolii Mântuitorului, care se aflau pe Muntele Tabor, s-au convins de faptul că Iisus nu este doar un proroc, ci Fiul lui Dumnezeu. Fiindcă va pica în Postul Adormirii Maicii Domnului, este dezlegare la pește.
Tradiții și obiceiuri de Schimbarea la Față a Domnului
În mod popular, sărbătoarea mai poartă denumirea de Obrejenia sau Probejenia. Conform unor tradiții populare, se spune că marchează sfârșitul verii, a căldurilor mari. Așadar, se schimbă culorile din natură, pregătindu-se rapid de un nou anotimp.
Practic, mulți văd această zi ca prag de hotar dintre vară și toamnă. Păsările se pregătesc să plece către țările calde, frunzele încep să își schimbe culoarea și încep a cădea, insectele se pregătesc să intre în pământ etc.
De acum nu ar mai fi voie la scăldat în apele curgătoare, dar nici la spălat rufe la râu. Ce-i drept, acesta era un obicei vara pentru toți oamenii, mai ales de la sate. Nici animalele nu se mai scaldă din această dată.
Cei care nu țin această sărbătoare ar putea să fie gălbejiți și uscați, precum sunt florile care încep să se veștejească.
Orice creștin trebuie să meargă la biserică, să se roage. Odată ajunși acasă, e bine să luați masa cu familia și cei dragi, să gustați din preparatele care au gătite cu multă dragoste.
În această zi nu se lucrează câmpul, nu se spală, nu se calcă, nu se dă cu mătura, nu se coase, nu se face absolut nimic din ce ați face în mod normal. Pur și simplu trebuie să stați să vă dedicați acestei zile sfinte prin rugăciune.
Fetele care se spală în această zi nu le va mai crește părul, așa cum nu mai crește nici iarba.
Nu este bine să te cerți cu nimeni, ci să fii docil și pașnic.
Dacă totuși ești certat cu cineva dinainte, a venit momentul să te împaci. Altfel, vei fi mustrat tot anul.
Cine mănâncă struguri înainte de această sărbătoare, care să fie nesfințiți, o să aibă dureri de burtă.
În zi de sărbătoare, se vor da de pomană fructe proaspete de sezon care să fie sfințite, cum ar fi: mere, prune, struguri, pepene și chiar să faceți colivă pentru a împărți. Nu ar fi rău și pachete cu pește și icre, tot fiind dezlegare astăzi.
E ultima zi din an în care se mai pot culege plante de leac, pentru că apoi se vor veșteji.