Dorohoi News Logo

Săveniul pe harta internațională a festivalurilor de folclor

Folclor

Sub egida „cultura uneşte” Asociația Arlechino Moldova împreună cu partenerii săi instituționali din Rep. Moldova și Ucraina organizează duminică, 17 Septembrie 2023, pe Pietonală și la Casa de Cultură, prima ediție a Festivalului Internațional de Folclor „Plaiuri Săvinene”, în intervalul orar 09.00 – 17.00, intrarea fiind liberă.

Evenimentul aduce în atenția publicului săvinean arta populară, tradițiile autentice și cele mai frumoase spectacole de folclor din țară și din străinătate, reunind culturi tradiționale din Ucraina, Rep. Moldova, jud. Botoșani, jud. Iași, jud. Suceava. 

PARADA COSTUMELOR POPULARE

Festivalul va debuta, în mod tradițional, cu o paradă a costumelor populare românești și internaționale, care va avea loc duminică, 17 septembrie, începând cu ora 14.30, pornind din fața primăriei pe pietonală spre casa de cultură. Aproximativ 150 de artiști, ansambluri naționale și internaționale, vor impresiona trecătorii prin costumele tradiționale specifice, dar și prin demonstrațiile de cântece și dans, sărbătorind diversitatea culturală a vorbitorilor de limba română și nu numai. 

PROGRAM ARTISTIC – SCENĂ

Duminică 17 Septembrie  începând cu ora 16.00 pe scena Casei de Cultură Săveni vor interpreta ansambluri și orchestre cu istorie în valorificarea folclorului național, reprezentative pentru regiunile Botoșani, Iași, Suceava,  dar și ansambluri internaționale din Ucraina și rep. Moldova. Minoritățile și comunitățile naționale vin la Festivalul Internațional de Folclor „Plaiuri Săvinene” să prezinte cântecele, portul și dansurile tradiționale, într-un spectacol plin de culoare și diversitate.

TÂRG ȘI DEMONSTRAȚII DE MEȘTEȘUG

Festivalul Internațional de Folclor „Plaiuri Săvinene” reunește arta, tradițiile populare reprezentative nordului Moldovei, zonei Cernăuți - Ucraina și zonei centrale a rep. Moldova. În cadrul târgului, meșteșugarii autentici vor prezenta o varietate de obiecte de artizanat, accesorii și decorațiuni. Ii și costume populare, obiecte din lemn cioplit, icoane, accesorii din piele, bijuterii și podoabe, sunt prezente în centrul orașului Săveni, aducând publicului urban valoarea tradițiilor autentice. Tot în cadrul târgului, vor fi realizate demonstrații meșteșugărești care prezintă cultura rurală.

ACTIVITĂȚI PENTRU COPII

Festivalul Internațional de Folclor este dedicat întregii familii și astfel, copiii sunt așteptați pe pietonală pentru a participa la ateliere de creație inspirate din arta populară românească,  duminică 17 Septembrie 2023, în intervalele orare 10.00 – 12.00 / 13:00 – 14:30.

Intrarea la toate activitățile din cadrul evenimentului este liberă.

Festivalul Internațional de Folclor „Plaiuri Săvinene”, prima ediție, reunește tradiții și culturi ale românilor, ucranienilor și moldovenilor, valorificând identitatea și patrimoniul imaterial și prezentând, într-o manieră unică și patriotică, savoarea locală, națională și internațională a folclorului autentic.

PROGRAM

Festivalul Internațional de Folclor „Plaiuri Săvinene” 2023, prima ediție

Duminică, 17 Septembrie 2023
TÂRG ȘI DEMONSTRAȚII DE MEȘTEȘUG 

09:00 – 17:00
Pietonală Strada 1 Decembrie 1918

10:00 – 11:00
ACTIVITĂȚI PENTRU COPII – Micul Meșteșugar 

11:00 – 12:00  Ateliere tradiționale meșteșugărești
PARADA COSTUMELOR POPULARE

14:30 – 15:30
Pietonală Săveni 

Ansambluri naționale și internaționale, comunități și minorități naționale (150 de artiști).

PROGRAM ARTISTIC – SCENĂ CASA DE CULTURĂ

Începând cu ora 16.00

cultura
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web