Până la această dată, la moaștele depuse în curtea Catedralei Mitropolitane s-au închinat peste 120.000 de credincioși, iar șirul celor care stau la coadă se întinde pe doi kilometri.
Delegația de preoţi greci a adus mâna Sfântului Andrei Criteanul la catedrala Mitropolitană din Iaşi.
Andrei Criteanul are o importanță deosebită pentru credincioșii creștini, fiind cel care a compus multe dintre imnurile liturgice și canoanele folosite și acum în biserică.
IPS Teofan, mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a declarat că „Sfântul îi inspiră pe credincioși să aibă smerită cugetare, să-și întoarcă mintea de la cele trecătoare ale acestei luni către cele veșnice ale lui Dumnezeu în esență".
Cel mai important moment al ceremonialului va fi pe data de 14 octombrie, atunci când se sărbătorește hramul Sfintei Cuvioase Parascheva.