Dorohoi News Logo

Dorohoienii și cărțile. Editura dorohoiană Prospexi a fost prezentă la Salonul de carte POLEMOS de la Cercul Militar Naţional

Carti_Dorohoi_03

Editura dorohoiană Prospexi a fost prezentă, pentru a doua oară, în perioada 18-21 octombrie 2023 la Salonul de carte POLEMOS, unde a lansat trei cărți. Ajuns la ediția a XVII-a, organizat de Editura Militară, la Galeria Artelor a Cercului Militar Naţional, salonul marchează anual Ziua Armatei României, fiind centrat pe istorie, ştiinţe politice, securitate şi apărare.

Prin stăruința directorului editurii, domnul Doru Pogoreanu, a ieșit de sub tipar prima traducere integrală în limba română a volumului „Infanteria atacă” de Erwin Rommel, care cuprinde și două capitole referitoare la luptele de pe frontul românesc din 1916 și 1917. Tradusă de Cristi Ghiga, cu un cuvânt înainte aparținând nepoatei, Catherine Rommel, și o prefață semnată de Generalul Eugen Bădălan, a fost prezentată de istoricul Ion Giurcă.

Nici arta militară românească nu a fost neglijată, prezentă prin volumul lui Mircea Tomescu, „Știința militară și doctrina românească”, ediție care conține un larg studiu introductiv aparținând istoricului Petre Otu, care a făcut și prezentarea acesteia. Reputații istorici Ion Giurcă și Petre Otu fiind amândoi cu origini botoșănene.

A treia lucrare lansată, „Bătăliile Romei. Italia nu este de ajuns”, sub semnătura lui Ionuț Apostol, a fost prezentată de Radu Urloiu și a întregit un triptic editorial inedit. Volumul impresionează prin calitatea documentării și prin rigoarea cercetării.

Editura Prospexi a prezentat și volumele ”Moștenirea unui centenar : Seminarul din Dorohoi”, ”Bibliotecile Dorohoiului” de Luminița Anisia cât și volume aparținând Academicianului Leon Dănăilă, Ion Burlacu, Adrian Timofte, Danuț Căldăraru, Victor Voinicescu, memorialistică de război sau prospectivă strategică. 
Standul a fost vizitat de Ambasadorul Dumitru Preda, generalul (r) Ștefan Dănilă, generalul-locotenent Ghiorghiță Vlad, locțiitorul șefului Statului Major al Apărării, , generalii (r) Constantin Croitoru, Gheorghe Crețu, Dorin Voicu, Adrian Stroea cât și istoricii Larry Watts, Alin Spânu, Florian Banu, Valeria Bălescu, Gheorghe Vartic, Emil Boboescu.

Eveniment de înaltă ținută, salonul de carte ”Polemos”, a fost coordonat de neobositul director al Editurii Militare, domnul Marius Iorgulescu.

cultura
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web