Dorohoi News Logo

Bobotează 2024: Credincioșii din Dorohoi au primit agheasma mare. Gerul Bobotezei a fost înlocuit de vreme primăvăratică - FOTO

Boboteaza 2024_35

Boboteaza și ziua Sfântului Ioan Botezătorul marchează sfârșitul sărbătorilor de iarnă și totodată, al celor dedicate nașterii lui Iisus Hristos.

În dimineața zilei de 6 ianuarie, credincioșii dorohoieni au participat la slujba de Bobotează, oficiată în bisericile din Dorohoi. Am încercat să surprindem imagini de la una dintre cele mai importante sărbători ale anului pentru creştini: BOBOTEAZA - ziua când se sfinţesc apele din întreaga lume, după ce Iisus a intrat în râul Iordan pentru botez. Pentru credincioşi este momentul purificării, curăţirii sufleteşti pentru anul care tocmai a început. De obicei, în această perioadă este foarte frig în România, de aceea este des folosită expresia „gerul Bobotezei”, în acest an nu s-a prea „respectat tradiția”, temperaturile fiind în jur de 5-6 grade celsius.

La Bisericile din Dorohoi slujba a început la ora 7:00, oră la care sute de credincioși au început să vină la biserică pentru a primi agheasma mare împărţită după slujba de Bobotează. Apa sfințită este împărţită oamenilor şi poate fi băută timp de 8 zile, până pe 14 ianuarie. Despre agheasmă, oamenii cred că vindecă orice boală, aşa că se îmbulzesc, în fiecare an, ca să ia o sticluţă.

Tradiţia spune că vremea din ziua de Bobotează o prevesteşte pe cea din timpul anului. Dacă este crivăţ, vor fi roade bogate; dacă vremea este mai blândă şi curge apa din streaşină, se face vinul bun. De asemenea, dacă e promoroacă pe pomi, va fi un an îmbelşugat. Când plouă de Bobotează, urmează o iarnă lungă, iar dacă va fi o zi mai călduroasă, urmează o vară frumoasă.

Autor: DorohoiNews.ro

cultura
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web