Începând cu secolul al XI-lea, prin contribuția mitropolitului Ioan al Evhaitelor sau Ioan Mavropous, în data de 30 ianuarie a fiecărui an Biserica cinstește laolaltă trei dintre personalitățile remarcabile din istoria sa, serbate și individual în cursul lunii ianuarie, „mari dascăli ai lumii și ierarhi", Sfinții Vasile cel Mare, Grigorie de Dumnezeu Cuvântătorul și Ioan Gură de Aur.
Toți trei au trăit în secolul IV, numit „veacul de aur al Bisericii", primindu-și supranumele din partea comunității ecleziale, ca recunoaștere a darurilor comune și specifice primite de la Dumnezeu. Uniți în credința dreaptă pe care au avut-o și mărturisit-o cu înaltă competență și deplină asumare a responsabilităților pastorale, s-au asemănat în virtuți, nevoință și slujire, și s-au întâlnit în sfințenie, ca dar al lui Dumnezeu și rodire a faptelor credinței. Ne-au transmis calea spre adevărata filosofie, parcursă într-o relație de prietenie care a unit biserica de școală, lăsându-ne prețioase moșteniri, precum Regulile mari și mici fundamentale în viața de mănăstire, începuturile Filocaliei, Sfânta Liturghie și liturghia fratelui sau Vasiliada, principii filantropice și morale, creații poetice și omiletice neîntrecute până astăzi, cugetare profundă și pildă de răbdare a nedreptăților și a exilului.
Peste veacuri, Sfinții Trei ierarhi rămân modele de gândire și viață creștină, conștiințe capabile ca prin contribuțiile lor la viața Bisericii să inspire, să călăuzească și să fie protectorii celor care caută, cu smerenie și sârguință, să le descopere învățătura. Începând din anul 1936, toate școlile teologice ortodoxe din lume i-au luat drept purtători de grijă pentru activitatea desfășurată, iar cei care se pregătesc să slujească Biserica i-au receptat drept pilde vii de slujire a lui Hristos și ai aproapelui.
Pentru Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Ioan Iacob" Dorohoi, ziua de 30 ianuarie reprezintă un moment de recunoștință și de rugăciune dedicat marilor dascăli ai credinței și viețuirii creștine, Sfinții Trei Ierarhi. Urmând tradiției statornicite, în ajunul prăznuirii lor s-a săvârșit slujba Vecerniei Mari unită cu Litia, sub protia părintelui protopop Ionuț Ștefan Apetrei, înconjurat de un sobor de preoți profesori, absolvenți și colaboratori ai școlii, din care au făcut parte părintele director Petru-Georgel Chichioacă, părintele secretar al Protopopiatului Dorohoi, Daniel Precob, părintele Marian Iftodi, responsabilul cercului pedagogic al profesorilor de religie din zona Dorohoi, în prezența credincioșilor, binefăcătorilor, elevilor și absolvenților, răspunsurile la strană fiind oferite de corul Agnus, coordonat de domnul profesor Răzvan Sarafim.
Bucuria a fost încununată în ziua praznicului, marți dimineață, prin oficierea Utreniei, Acatistului Sfinților Trei Ierarhi și a Sfintei Liturghii sub protia părintelui protopop Ionuț-Ștefan Apetrei, împreună cu un sobor de părinți profesori, în prezența elevilor, absolvenților, profesorilor, binefăcătorilor instituției de învățământ, alături de care auparticipat: domnul primar al municipiului, ing. Dorin Alexandrescu, domnul viceprimar Cristian Dogaru, doamna director econimic Elena Gavril și doamna jurist Daniela Grosu, din cadrul Primăriei Dorohoi. În cuvântul de învățătură, părintele protopop a subliniat rolul școlilor de teologie în „Ziua Sfinților Trei Ierarhi este o zi de mare sărbătoare pentru toată Ortodoxia, dar în mod deosebit este o mare sărbătoare pentru școlile de teologie, facultăți și seminarii, deoarece ei sunt patronii învățământului teologic. Sfinții Ierarhi au fost admirați pentru credința lor, pentru cultura, pentru evlavia lor, pentru că au luptat pentru credință și au fost buni păstori ai turmei lui Hristos. Ei au fost uniți în primul rând prin lupta lor pentru credința în Sfânta Treime."
În această zi sunt pomeniți și evidențiați toți cei care se ostenesc în școlile de teologie, seminarii și facultăți, deoarece avem nevoie de preoți foarte buni.
„Preotul are o lucrare sfântă de la Dumnezeu. Sfântul Ioan Gură de Aur spunea că Dumnezeu-Sfânta Treime împrumută chipul, vocea și mâna preotului, și prin preot lucrează pentru sfințirea poporului Său. Este nevoie de foarte multă trudă, de valorile transmise prin profesorii noștri, smerenia, râvna și respoonsabilitatea slujirii poporului. De aceea se cuvine să avem un gând pios de rugăciune pentru ctitorii Seminarului din Dorohoi, pentru părintele Dumitru Furtună, pentru părintele Constantin Muha, și un gând de felicitare părintelui Petru-Georgel Chichioacă, pentru modul în care a preluat conducerea Seminarului și școala noastră merge cu bine spre a-și împlini rostul ei. Gând de mulțumire părinților profesori, doamnelor și domnilor profesori, părinților și elevilor școlii, dumneavoastră celor prezenți, deoarece așa cum teologia noastră s-a întemeiat pe teologia Sfinților Trei Ierarhi și rugăciunea noastră a preoților se așează pe temelia dragostei și a rugăciunii fiecăruia dintre dumneavoastră", a precizat cu emoție părintele protopop.
Părintele director a mulțumit întregului personal alșcolii, autorităților locale,sponsorilor și tuturor celor care susțin constant activitățile și nevoile Seminarului, menționând că Sfinții Trei Ierarhi sunt „modele și exemple pentru tineri, de seriozitate, de râvnă în a dobândi învățătura folositoare pentru mântuire, de viață morală curată, pentru profesori modele de responsabilitate, de cunoaștere temeinică a învățăturilor ce trebuie transmise elevilor, pentru că toți Sfinții Ierarhi au avut studii superioare la vremea respectivă, de teologice, de filosofie, retorică etc., fiind oameni pregătiți, care nu au adaptat învățătura creștină la studiile profane, ci dimpotrivă, au adaptat filosofia și celelalte domenii la învățătura creștină. Sfinții Trei Ierarhi au arătat calea pentru slujitorii Bisericii și pentru tineri."