Dorohoi News Logo

Concursul Regional „Dumnezeu, Biserica și eu”, rodul parteneriatului Școală - Biserică în comuna Hilișeu-Horia - FOTO

Concurs_05

La miez de noapte, când doar luna mai luminează-al meu ungher,
Închid caietele și cartea și ochii mi-i înalț spre cer...
Te văd cum mă privești Hristoase și cum în inimă-mi pătrunzi,
Îmi mângâi chipul cu privirea, durerile Tu mi le-ascunzi.
Ai fost cu mine darnic, Doamne, mi-ai dat ce altora n-ai dat:
Iubire pentru zece inimi să-mpart copiilor din sat.
Când viață ai suflat spre mine, Tu, dascăl mi-ai menit să fiu,
Din suflet să împart lumină și veșnic litere să scriu.
Să-mpart iubire și credință, să mângâi chipul întristat,
Poveștile să-mi fie crezul când șlefuiesc suflet curat.

Nu întâmplător, în prima duminică din Postul Sfintei Învieri, numită și Duminica Ortodoxiei, în Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril” din satul Hilișeu-Horia, județul Botoșani, a avut loc premierea participanților înscriși în Concursul Regional „Dumnezeu, Biserica și eu”.

Concursul, inițiat de profesori ai Școlii Gimnaziale nr.1 Hilișeu-Horia, în parteneriat cu Parohia „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril” din satul Hilișeu-Horia, a luat naștere din dorința de a apropia tânăra generație și nu numai de adevărata credință. 

În lumea satului, învățătorul și preotul sunt făclii aprinse, menite să ghideze  cu iubire calea tinerei generații și nu numai. Învățătorul și preotul deopotrivă, insoțesc pruncul încă din primii ani de viață și sunt datori, alături de părinți, să zidească temelia unei vieți bune, bazate pe credința în Dumnezeu, pe iubirea de semeni, pe dăruirea de sine, milostenie, adevăr și dragoste pentru toată creația divină.

Într-o lume în care credința și respectarea tradițiilor creștine sunt lucruri din ce în ce mai rar întâlnite, implicarea tinerilor în activități de tip religios devine o necesitate.

Expoziţia lucrărilor primite de la elevii din țară, a urmărit  să pună o amprentă puternică asupra elevilor, îndemnându-i să Îl căute pe Dumnezeu, în viaţa de zi cu zi.

Pecetea concursului şi a expoziţiei este însuşi Iisus Hristos și Biserica Sa, care îi transformă pe elevi în oameni care Îl iubesc pe Dumnezeu, cu o viaţă morală deosebită, adevărate modele în societatea contemporană.

Concursul a avut două secțiuni:

I. Creații plastice: pictură, desen( acuarela, guașe, creion, ceracolor) orice format
- pictura pe sticlă în orice format;
- creație tehnologică/abilitati practice: colaje simple sau mixte( orice tehnica), felicitari din diverse materiale, inclusiv reciclabile.

II. Creații literare( text narativ, poezie)

La ediția din acest an s-au înscris aproximativ 600 de elevi și 100 de cadre didactice  din 23 de județe ale țării și din Republica Moldova, reprezentând 67 de școli partenere cu Școala Gimnazială nr. 1 Hilișeu Horia, Botoșani.

Decernarea premiilor și vernisajul expoziției au avut loc după slujba religioasă oficiată de părintele paroh Țigănescu Mihai. S-au acordat 150 de premii , reprezentând ,conform regulamentului, 25% din numărul total de participanți.

Zeci de elevi ai Școlii Gimnaziale nr.1 Hilișeu-Horia au participat cu însuflețire la Slujbă, s-au împărtășit cu Preacuratele Sfinte Taine, apoi au prezentat celor prezenți un program de pricesne și poezii creștine.

Fiecare elev participant și fiecare cadru didactic îndrumător reprezintă pentru noi un mare câștigător! Toți sunt premianți și suntem siguri că, chiar dacă noi, organizatorii acestui concurs, nu i-am scris pe lista celor premiați, Bunul Dumnezeu în marea Sa iubire , i-a scris cu litere de aur în marea Sa Carte!

Felicitări tuturor!
Prof. coordonator,
Gabriela Munteanu

ȘCOLI PARTICIPANTE LA CONCURSUL „DUMNEZEU, BISERICA ȘI EU”, ediția a III-a, 2024:

1. Protoieria sector IV București, Parohia „Buna Vestire” Belu
2. Școala Gimnazială nr. 1 Văculești, Botoșani
3. Școala Gimnazială „Ion Creangă” Suceava
4. Școala Gimnazială Hodac, Mureș
5. Școala Gimnazială „Sfinții Constantin și Elena” București
6. Liceul Tehnologic „Al. Vlahuță” Podu Turcului, Bacău
7. G. P.P Pecica, Arad
8. Școala Gimnazială nr. 192, București
9. Scoala Gimnazială Dersca, Botoșani
10. Școala Gimnazială nr. 1 Dorohoi, Botoșani
11. Școala Gimnazială „Ene Patriciu” Smulți, Galați
12. Școala Gimnazială Avram Iancu” Oradea, Bihor
13. Școala Gimnazială „ Academician Alexandru Zub” Vârfu Câmpului, Botoșani
14. Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” Arad
15. Școala Profesională Stolniceni Prăjescu, Cozmești, Iași
16. Școala Gimnazială „Nicolae Iorga” Iași
17. Școala Gimnazială „ I. GH. Brătianu” Iași
18. Școala Gimnazială „ I.C. Ștefănescu” Iași
19. Școala Gimnazială nr. 24 „ Ion Jalea” Constanța
20. Școala Gimnazială „Regina Maria” Vintileasa, Vrancea
21. Colegiul Tehnic „ C.D. Nenițescu” Brăila
22. G. P. P „Căsuța cu povești” Bistrița, Bistrișa-Năsăud
23. Școala Gimnazială „Mihu Dragomir” Brăila,
24. Școala Gimnazială nr. 1 Slobozia Conachi, Galați
25. Școala Gimnazială Alexandru Sever” Moinești, Bacău
26. Școala Gimnazială „Uruguay”, București
27. Liceul Tehnologic „Carol I” Valea Doftanei, Prahova
28. Școala Gimnazială Vâlcele, Olt
29. Școala Gimnazială Mârzănești, Teleorman
30. G. P. P nr. 12 Step by Step Bacău
31. Școala Gimnazială „Traian”, Târnăveni, Mureș
32. Școala Gimnazială Brădeanu, Buzău
33. Școala Gimnazială „Spiru Haret” Dorohoi, Botoșani
34. Școala Gimnazială Racșa, Satu Mare
35. Școala Gimnazială nr.1 Bogdănești, Suceava
36. Școala Gimnazială „ Constantin Erbiceanu” Erbiceni, Iași
37. Școala Gimnazială nr. 1 Roma, Botoșani 
38. G.P.P Prichindel, Suceava
39. Grădinița „Căsuța Fermecată” Luduș, Mureș
40. Școala Gimnazială nr. 28 „Dan Barbilian” Constanța
41. Colegiul Național Pedagogic „Stefan cel Mare” Bacău
42. Școala Gimnazială nr. 66 București
43. Școala Gimnazială „Elena Rareș” Botoșani
44. Clubul Copiilor Victoria, Brașov
45. Liceul Tehnologic „A. I. Cuza” Panciu, Vrancea
46. Școala Gmnazială Helegiu, Bacău
47. Școala Gimnazială nr. 47, București
48. Grădinița cu Program Normal Dârza, Dâmbovița
49. Clubul Copiilor Vălenii de Munte, Prahova
50. Grădinița Step by Step „Licurici” Ploiești, Prahova
51. Școala Gimnazială „Iraclie Porumbescu” Frătăuții Noi Suceava
52. Liceul Tehnologic Transporturi Căi Ferate, Craiova, Dolj
53. Școala Gimnazială Lopadea Noua, Alba
54. Școala Gimnazială „Mihail Sadoveanu” Dumbrăvița, Botoșani
55. G. P. N Tomești, Timiș
56. Școala Gimnazială nr. 1 Hilișeu Horia, Botoșani
57. Palatul Copiilor, Moinești, Bacău
58. Școala Gimnazială nr. 1 Limanu, Constanța
59. Școala Gimnazială Ștefan cel Mare” Zemeș, Bacău
60. G.P.N Nr.59 Galați
61. Școala Gimnazială Negoi, Dolj
62. Școala Gimnazială nr. 1 Mircea Vodă, Constanța
63. Școala Gimnazială Specială „Sfântul Stelian” Rădăuți, Suceava
64. G.P.P Nr.1 Pecica Arad
65. Școala Gimnazială „Nicolae Tonitza” Constanța
66. Școala Gimnazială nr. 117 București 
67. Liceul Teoretic „ Nicolae Casso” Chișcăreni, raionul Sîngerei, Republica Moldova

cultura
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web