Dorohoi News Logo

Dezbatere Provita: „Darul Vieții, Taină și Adevăr” în liceele Dorohoiene – FOTO

Dezbatere_02

Departamentul Pro-Vita al Protopopiatului Dorohoi a organizat marți, 26 Martie 2024, dezbaterea cu titlul „Darul Vieții, Taină și Adevăr” în liceele din Dorohoi. Dezbaterea a fost condusă de Părintele Diacon Dr. Petru Cernat Profesor Asistent Universitar al Facultății de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași, catedra Teologie Morală.

Activitatea s-a desfășurat la Liceele dorohoiene „Regina Maria”, „Grigore Ghica” și Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Ioan Iacob” Dorohoi și a făcut parte din tematica Lunii pentru viață organizată de Protopopiatul Dorohoi. În cadrul dezbaterilor Părintele profesor a prezentat stadiile de dezvoltare biologică a ființei umane chiar din momentul concepției întărind învățătura creștină conform căreia omul este ființă, Taină și adevăr din momentul concepției, iar embrionul uman este o persoană deplină și vulnerabilă.

De la zămislire trupul și sufletul sunt în același timp, formate și aduse la viață. Prin concepţia creştină, care-l consideră drept ipostas, embrionului i se recunoaşte o valoare în sine şi, de asemenea, este privit ca o fiinţă unică şi irepetabilă, a cărei existenţă are astfel o valoare absolută, care obligă la respectarea sa, cu atât mai mult cu cât se consideră totodată că are de la început un suflet raţional şi mintal; el este văzut de asemenea ca persoană, care îşi transcende realitatea biologică şi chiar pe cea psihică, legată în chip obiectiv de o realitate mai presus de ea. În termeni biblici, această legătură se exprimă prin încredinţarea că embrionul, din prima clipă a existenţei sale, poartă în el chipul lui Dumnezeu şi este menit să dobândească asemănarea cu El în cadrul unei dezvoltări continue, care transcende dezvoltarea sa biologică.

În procesul formării, copilul în pântecele mamei, poate să perceapă nu numai ce se întâmplă cu ea, ci şi ce se întâmplă în jurul ei. La el ajung sunetele, vibraţiile aerului, el devine prin mama sa parte a mediului înconjurător. Discuțiile principale au răspuns la întrebarea: Există un timp în care omul poate să nu fie socotit om, astfel încât să fie avortat? Bioetic vorbind, știm că noi înșine am fost, cândva, embrioni. Însă, dacă distrugi embrionul, dispare omul. De aceea, bioetica creștină susține că omul este om din momentul concepției. Elevii au primit răspuns la întrebări interacționând cu părintele profesor pe tema prezentată.

Activitățile din Proiectul Luna pentru viață ale Biroului Provita Dorohoi vor culmina cu Marșul pentru viață ce se va desfășura Sâmbătă 30 Martie 2024, în Parcul Cholet, începând cu ora 12.00 prin organizarea de ateliere Pro-viață și deplasarea pe traseul Parc – Catedrala Dorohoi.

Așteptăm cu drag toți dorohoienii să fie vocea și apărătorii vieții prin participarea la acest frumos eveniment. (Coordonator Pro-vita Dorohoi, Pr. Prof. Iftodi Marian Liviu)

cultura
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web