Ziua Mondială a Teatrului este marcată, în fiecare an, la 27 martie, pentru a promova activitatea comunităţilor de teatru din întreaga lume.
Clubul Copiilor Dorohoi s-a alăturat acestui demers prin activități specifice în data de 27 martie, dar și prin două spectacole desfășurate la Cinema Melodia Dorohoi, vineri, 29 martie 2024.
Seara a început cu spectacolul „Omul de Zăpadă care voia să întâlnească Soarele” conceput după piesa de teatru scrisă de Matei Vișniec. Povestea emoționantă a Omului de Zăpadă care nu știa că urmează să se topească odată cu sosirea primăverii, a fost prezentată de Trupa „Inimi Vesele”, elevi de clasele III-V de la cercul Educație Civică – secțiunea Teatru.
Scena a fost dominată, apoi, de Trupa „Amicii”, grupa de performanță a cercului, care a evoluat cu spectacolul „Tartuffe”, după comedia lui Jean-Baptiste Poquelin, cunoscut mai bine ca Molière. În costume de epocă, artiștii au prezentat publicului înlănțuirea de evenimente și intrigi create de impostorul Tartuffe în familia lui Orgon, un nobil al acelei perioade.
Între cele două spectacole, publicul a urmărit monologul „Doamna Abracadabrantă” din opera „Începem” de I. L. Caragiale, interpretat de eleva Maria Simian.
Coordonator: prof. Irina-Maria Miron
La mulți ani tuturor celor care aduc bucurie prin arta teatrală!