În călătoria noastră spre Patimi și Înviere, sâmbătă 30 martie 2024, am poposit în sala „Mihai Eminescu” a Hotelului Rapsodia din Botoșani, la o rugăciune cântată care a răsunat atât din glasuri de copii, cât și de adulți pe scena Festivalului-Concurs Coral de Muzică Sacră, ediția a V-a.
Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani, instituție publică în subordinea Consiliului Județean Botoșani, și-a deschis din nou porțile și a organizat cea de-a V-a ediție a unui festival care e menit să ne amintească în zilele de Post, rânduite de Biserica Ortodoxă, de scurta noastră călătorie pe pământ în care ne pregătim pentru întoarcerea Acasă.
Cele 18 coruri venite din mai multe localități (Huși, Iași, Brașov, Tulcea, Botoșani și Republica Moldova - Ialoveni, Soroca, Glodeni și Orhei) au reușit să convingă atât juriul, cât și publicul cu prestațiile lor.
Prezentarea a fost asigurată de vocea angelică a binecunoscutei artiste și manager al CJCPCT Botoșani - Iustina Irimia Cenușă.
Juriul format din trei membri de specialitate și anume: președintele juriului - Lect. Univ. Dr. Rodica Trandafir de la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj, extensia Piatra-Neamț; Pr. Alexandru Grigoraș - membru al Corului Academic „Byzantion”, iar în prezent, preot în Parohia Sascut Sat din Arhiepiscopia Romanului și protopop al Protoieriei Sascut și domnul profesor Dragoș Boicu de la Liceul de Arte „Ștefan Luchian” Botoșani - inițiator și dirijor al Corului „Lira”, autor de Antologii Corale.
Un moment de excepție și de adâncă cugetare ne-a fost prezentat de Grupul Psaltic „Macarie Ieromonahul” din Suceava, invitații speciali din recital.
Corurile/ formațiunile corale/ grupurile psaltice au fost răsplătite cu premii după cum urmează:
Categoria A
Premiul I - Corul „Transilvania” din Brașov, Prof. Mihaela Mureșan
Premiul al II-lea - Corul „Biruitorii” al Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sf. Gheorghe” Botoșani, Prof. Cezar Grădinaru
Premiul al III-lea - Corul Școlii de Muzică „Filip Toderașcu” Costești, Ialoveni, Republica Moldova, Prof. Cristina Mereacre
Mențiune - Corul „Belcanto” - Soroca, Republica Moldova, Prof. Ludmila Samarin
Categoria B
Premiul I - Corul de copii „Fantezie” - Glodeni, Republica Moldova, Prof. Olga Dulghieru
Premiul al II-lea - Corul de copii „Armonia” al Liceului Teoretic „Ion Luca Caragiale”, Prof. Anghelina Usatîi
Premiul al III-lea - Corul „Sf. Ierarh Nicolae”, Botoșani, Dirijor Gabriel Dumitru Azamfirei
Mențiune - Corul Școlii Nr. 12, Botoșani, Prof. Gabriela Zăiceanu
Categoria C
Premiul I - Corul „Cantus Libera”- Tulcea, Prof. Simona Dumitru
Premiul al II-lea - Corul Bisericii „Sf. Iosif cel Milostiv Mitropolitul Moldovei” - Valea Lupului, Iași
Premiul al III-lea - Corul de Cadre Didactice al Liceului Tehnologic -Vorona, Prof. Amaricăi Andreea
Mențiune - Corala „Raluca Iurașcu” - Vorona, Botoșani, Prof. Gabriela Zăiceanu
Categoria D
Premiul I - Grupul Psaltic „Sf. M. Mc. Chiriachi” al Catedralei Episcopale din Huși, dirijor Cosmin-Vlăduț Mironescu
Premiul al II-lea - Grupul Psaltic „Filotheos” Botoșani, Prof. Gheorghe Bulboacă
Premiul al III-lea - Corul „Sf. Ioan Botezătorul” Botoșani, Prof. Gheorghe Bulboacă
Mențiune - Corul Parohiei „Vovidenia”- Botoșani, dirijor George Gontineac
Trofeul Festivalului a fost obținut de Corul „Transilvania” din Brașov.
Felicitări tuturor participanților și mulțumiri tuturor celor care ne-au fost aproape în organizarea acestui eveniment cultural! (Mariana Ichim Hodan)