Sfântul Mare Mucenic Gheorghe este sărbătorit în fiecare an la 23 aprilie, fiind unul dintre cei mai iubiţi sfinţi din calendarul ortodox. Este cunoscut și sub numele de Purtătorul de biruință, ziua fiind marcată prin împodobirea caselor cu crengi verzi care simbolizează renaşterea naturii.
În popor există numeroase tradiții și obiceiuri, dar și interdicții legate de această sărbătoare. Românii sărbătoresc cu bucurie și respect tradițiile și obiceiurile de Sfântul Gheorghe. În fiecare an, la data de 23 aprilie, calendarul este marcat cu o cruce roșie, simbol al importanței acestei zile în credința ortodoxă.
Tradiții și obiceiuri de 23 aprilie
În această zi, românii își aduc aminte de numeroasele tradiții, obiceiuri, dar și interdicții care marchează această sărbătoare. Tradiția spune că ramurile verzi sunt puse la stâlpii porților și ai caselor pentru a proteja membrii familiei de spiritele rele.
De asemenea, aceste ramuri sunt folosite și pentru a apăra animalele din grajduri. În această zi, se fac și previziuni privind vremea, iar ploaia este văzută ca un semn al unei agriculturi bogate. În plus, roua este văzută ca un semn de bogăție.
În căutarea sănătății și a norocului, oamenii se scaldă în ape curgătoare înainte de răsăritul soarelui, iar fetele tinere merg în pădure pentru a culege plante magice, sperând să-și găsească un partener bogat.
Fetele pun în mijlocul drumului brazde verzi, împodobite cu coronițe, pentru a observa care fecior va călca peste ele. Dacă flăcăii ce le erau dragi nu călcau pe coronițe, fetele credeau ca în acel an se vor căsători.
Brazdele și coronițele erau păstrate peste an, pentru a se face cu ele farmece de dragoste sau pentru a fi folosite ca remediu în ameliorarea diferitelor boli.
Urzicatul era un alt obicei practicat de Sfântul Gheorghe. Exista convingerea că prin urzicat vei fi mai ager, mai harnic și mai sănătos de-a lungul întregii veri care urma să înceapă.
Ce nu e bine să faci de Sfântul Gheorghe
Cu toate acestea, există și interdicții stricte de respectat în ziua Sfântului Gheorghe. Este o zi în care criticile sunt interzise, iar munca și treburile casnice sunt considerate nefaste.
În plus, este indicat să nu dormi, să nu rupi crengi sau flori și să eviți orice activitate care implică prelucrarea lânii sau să coși ori tricotezi.
În plus, tradiția spune că nu este bine să te speli pe păr sau să te tunzi, pentru că poți avea parte de ghinion în viață.
Nu în ultimul rând, nu este bine să dai bani cu împrumut.