Nu am găsit-o printre flori,
nici în locul unde ne întâlneam în nopţile lungi.
Am venit de departe, neliniştit, cu sufletul mâhnit.
Vreau să plâng şi să simtă lumea până şi ce gust amar au lacrimile mele.
Suficientă este existenţa mea inexistentă între oameni!
Nu, nu sunt nebun, că las lucrurile mele în voia sorţii doar ca să vă amintiţi că este cineva care lipseşte…
Au trecut anii iar de sentimentele mele nu şi-a amintit nimeni,
şi nici de dispariţia mea.
Am devenit bătrân şi sufletul meu s-a uscat.
O caut poate o găsesc
sau măcar banca pe care eu cu ea stăteam.
Nu ştiam că ea a murit
cu douăzeci de ani în urmă.
Am plâns ca un copil
iar îngerul ei
se uita lung şi atent
la mine… Bara Haki Abdulbaki (DorohoiNews.ro)