Dorohoi News Logo

Festivalul „Satule, mândră grădină” a făcut din nou ca orașul Bucecea să vibreze - FOTO

festival 01

Festivalul - Concurs al Cântecului Popular Românesc „Satule, mândră grădină” ediția a XLIII- a, a făcut din nou ca orașul Bucecea să vibreze.

Centrul Județean pentru Promovarea și Conservarea Culturii Tradiționale Botoșani, instituție aflată sub egida Consiliului Județean Botoșani și-a dat din nou mâna cu Primăria Orașului Bucecea și cu Centrul Cultural Bucecea și au reușit să organizeze încă o ediție care va rămâne în istoria folclorului românesc, dar și în sufletele celor care au fost prezenți.

Timp de două zile au răsunat pe scena Centrului Cultural Bucecea atât vocile concurenților din șapte județe ale țării, cât și vocile unor artiști consacrați și iubiți de publicul din întreaga țară. Măestria, răbdarea și profesionalismul Orchestrei „Rapsozii Botoșanilor - Ioan Cobâlă” - dirijor Ion Oloieru, manager Dan Doboș, și-a spus cuvântul prin faptul că a asigurat acompaniamentul a 50 de concurenți, și a invitaților speciali.

Juriul, format din profesioniști de excepție, a cântărit cu atenție calitățile vocale, repertoriul ales, costumul specific zonei pe care o reprezintă, prezența scenică a fiecărui concurent pentru justa departajare și desemnarea câștigătorilor.

Mulțumim membrilor juriului:

Elise Stan - (Președinte al juriului) - Profesor  Doctor, etnomuzicolog și realizator de emisiuni la Televiziunea Română
Gabriel-Ciprian Chițu - Conferențiar Universitar Doctor la Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din lași și dirijor al Ansamblului Folcloric „Doina Carpaților” al Casei De Cultură a Studenților din Iași.
Cornelia Ciobanu - cunoscută interpretă de muzică populară, fostă membră a Orchestrei Rapsozii Botoșanilor, fostă manager al Centrului Județean de Conservare și Promovare a Culturii Tradiționale Botoșani și fost profesor de canto al Școlii Populare de Arte „George Enescu” Botoșani.
Alina- Anișoara Spătaru - interpretă de folclor, referent de specialitate la Centrul Cultural Bucecea
Agnes Daliana Bejan - referent cultural al Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani - compartimentul „Artă Populară Artizanală și Meșteșuguri Tradiționale”

Publicul a dovedit încă o dată afinitatea și dragostea pentru folclorul românesc, fiind prezent în ambele zile într-un număr foarte mare.

Prezentarea a fost asigurată de tânăra și încântătoarea Elisabeta Șeremet.
Invitații de onoare: Patrick Petrescu și  Delia Gandore, foști câștigători ai trofeului festivalului din 2022 și, respectiv, 2023, cât și Grupul vocal al Centrului Creației Botoșani - coordonator Mariana Ichim Hodan, au distins atmosfera încărcată de emoție atât a concurenților, cât și a susținătorilor din prima seară a festivalului, iar în cea de-a doua seară la gala laureaților au susținut recitaluri: Cornelia Ciobanu,  Iustina Irimia- Cenușă,  Angelica Flutur și Grupul „Ștefan-Vodă” din Republica Moldova.
Trofeul Festivalului a rămas la Botoșani la un tânăr deja cunoscut în lumea muzicii populare drept „Brăduțul din Botoșani” - Codruț-Victor Știrbu.

La categoria soliști vocali 10-13 ani, câștigătorii sunt:
- Premiul I- Ailoaie Anastasia - Vorona, Botoșani
- Premiul al  II-lea - Isticioaia Matei - Pașcani - Iași
- Premiul al III- lea - Știrbu Amalia- Rebeca Vorona - Botoșani
-Mențiune - Olariu Anya - Maria Răuseni - Botoșani
- Premiul special - Boampă Maria - Iași
- Premiul special - Aicoboaie Ana - Maria - Vorona - Botoșani

La categoria soliști vocali 14 - 18 ani câștigătorii sunt:
- Premiul - I - Filip Ioana Cătălina Doina - Șcheia - Suceava
- Premiul al - II- lea - Horeangă Andreea-Daniela - Piatra Neamț - Neamț
- Premiul al -III-a - Avasîicii Sara-Ștefania - Pașcani - Iași
- Mențiune - Hârjoi Anda - Botoșani

La categoria soliști vocali 19 - 30 ani, câștigătorii sunt:
Premiul - I - Condrea Alexandra - Vasilica - Lunca Banului - Vaslui
- Premiul al II - lea Bertea Delia - Valentina - Vulturești - Suceava
- Premiul al III- lea - Răstoacă Alexandra-Nicoleta - Adâncata - Suceava
- Mențiune - Furnică- Dandea Maria - Botoșani
- Premiul special - Iriciuc Cosmin - Unțeni - Botoșani

La categoria soliști instrumentiști 10 - 14 ani, câștigătorii sunt:
- Premiul - I - Mătrescu Eduard-Gabriel – saxofon - Copălău - Botoșani
- Premiul al II - lea - Popescu Nectarie - acordeon- Bucecea - Botoșani
- Premiul al III- lea - Borcoi Constantin
- Mențiune - Știrbu Amalia-Rebeca - vioară- Vorona - Botoșani
- Premiul special - Sîrbu Cristian-Ionuț - saxofon - Pomârla - Botoșani

La categoria soliști instrumentiști peste 15 ani, câștigătorii sunt:
- Premiul - I - Badurlă Răzvan-Laurențiu - vioară - Focșani - Vrancea
- Premiul al II - lea - Coțovanu Denis- Matei – trompetă  - Șendriceni Botoșani
- Premiul al III- lea - Pîntiuc Ionuț Nicolae – trompetă - Comănești -Suceava
- Mențiune - Maxim Mario- Andrei – trompetă - Gorbănești - Botoșani
- Premiul special - Ferbințeanu Matei – acordeon - Săveni - Botoșani
Juriul a acordat premiul special și rapsodului popular Gheorghe Dandu din Pângărați- Neamț.

Adresăm calde felicitări tuturor participanților care prin efortul și străduința lor au dovedit că folclorul are continuitate peste ani.

Mulțumiri aducem și celor de la „Botoșani Azi” care au asigurat transmisiunea directă pe Facebook și lui Ionuț Tăbultoc de la „Top Botoșani” pentru imaginile și clipurile făcute în timpul festivalului.

A fost cu adevărat o ediție de succes!

cultura
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web