Ziua Copilului a fost sărbătorită în data de 2 iunie a.c. în Parohia „Sfinții Împărați Constantin și Elena" din Broscăuți, prin organizarea evenimentului „Bucuriile copilăriei”, ediția a II-a.
Într-o atmosferă specifică, având cuvântul de binecuvântare și prezența părintelui protopop Ionuț-Ștefan Apetrei, copiii și tinerii participanți, călăuziți de voluntarele ASCOR Evelina și Alexandra, au luat parte la jocuri de cunoaștere, sportive și de îndemânare, muzică și mișcare, au realizat activitatea Borcănelul copilăriei și au vizionat filmul „Amintiri din copilărie”. La final, cu toții au exprimat gânduri de bucurie și amintiri de neșters din perioada copilăriei, aducând mulțumiri voluntarelor, ostenitorilor și binefăcătorilor evenimentului.
„Ce altă atmosferă ar fi putut să domine, decât cea plină de veselie, distracție și râsete? Împreună ne-am bucurat de dans, jocuri de cunoaștere, jocuri sportive și vizionarea filmului „Amintiri din copilărie". Chipurile surprinse în imaginile din timpul activităților sunt grăitoare pentru entuziasmul, fericirea și inocența emanate în permanență de copii.
Un gând cu care am rămas din momentele petrecute în Broscăuți, și pe care țin să mi-l reamintesc cât mai des este acela că diferită nu este lumea în care copiii trăiesc, ci ochii lor plini de nevinovăție cu care o privesc sunt alții. Ființe ce „nu cunosc decât iubirea și bunătatea", cum spunea Frédéric Lenoir.
„Copilăria este perioada în care îți dai seama că lumea este plină de minuni. Așa că nu te grăbi să crești prea repede." (Walt Disney) (Evelina Mihalache, voluntar ASCOR Iași)
„Copilăria este o stare de spirit, o bucurie a inimii care nu este limitată de ani. Sufletul de copil ne permite să vedem lumea cu ochi curioși și să ne bucurăm de fiecare moment. Aceste activități nu doar că au oferit distracție și voie bună, dar au și contribuit la dezvoltarea spirituală și morală a copiilor, consolidând legătura lor cu comunitatea și cu valorile creștine. Ziua Copilului la biserică a fost, așadar, o zi plină de semnificație și bucurie, marcând importanța copilăriei și a educației spirituale în cadrul comunității.” (Alexandra Damian, voluntar ASCOR Iași)
„A fost o zi minunată, am învățat multe lucruri noi și interesante, am legat prietenii noi. Voluntarele au fost minunate. Abia aștept următoarea activitate.” (Alexia Ifrim)
„Chiar dacă acesta a fost ultimul 1 Iunie pentru mine ca minor, m-am simțit minunat. Am resimțit ce înseamnă să fiu iar copil și să nu am griji. Am apreciat faptul ca voluntarele si-au făcut timp în sesiune ca să petreacă cu noi! Le mulțumesc extrem de mult pentru timpul petrecut. Despre activități pot spune ca se aseamănă cu jocurile copilăriei. Jocuri care creau prietenii și amintiri de neuitat. M-am bucurat să-mi văd amicii și să petrecem timp împreună. Distracția cea mai mare a fost filmul . Orice copil iubește filmele. „Amintiri din copilărie” a fost cea mai bună alegere. M-a făcut să-mi amintesc cum făceam și eu boacăne.
Spre final pot spune că a fost cea mai bună idee să iau parte la acesta activitate! Deși voi devenii adult, voi rămâne la fel de copilăroasă!” (Cezara Vițalariu)
Pr. Cosmin Pristavu