Dorohoi News Logo

Seminare de formare găzduite de Parohia „Sfinții Constantin și Elena” din Dorohoi - FOTO

Biserica_03

„Că unde sunt doi sau trei adunați în numele Meu, acolo sunt și Eu în mijlocul lor.”

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Teofan Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, prin Departamentul de Misiune pentru Tineret, Parohia „Sfinții Constantin și Elena” din Dorohoi, a găzduit în zilele de luni și marți, 10-11 iunie 2024, seminarele de formare pe temele „Comunicare” și „Lucru în echipă”. 

Acest proiect are ca scop formarea a cât mai mulți tineri, pentru a se implica în viața parohiei de care aparțin,  fiind astfel și un real ajutor pentru preoți. Totodată, printre obiective se numără apropierea tinerilor de Dumnezeu, dezvoltarea tinerilor într-un mediu sănătos din punct de vedere cultural și creșterea duhovnicească a comunității. 

Comunicarea este fundația oricărei relații de succes, indiferent că ne referim la relațiile personale sau profesionale. O comunicare clară, precisă și concisă poate preveni neînțelegerile, poate crește productivitatea și poate îmbunătății atmosfera spirituală dintre doi sau mai mulți indivizi. Iar lucrul în echipă devine esențial, mai ales în mediul bisericesc, unde este nevoie de echipe bine inchegate pentru a putea atinge obiectivele comune, ce au ca scop final, mântuirea fiecăruia dintre noi. 

La Seminarele de formare, susținute cu ajutorul și sprijinul părintelui paroh Tudor-Elidor Pintili, au participat 20 de tineri, liceeni din Dorohoi, cu vârste cuprinse între 14-17 ani. Cu  implicarea voluntarilor moderatori, Cristian Adriana-Cristina și Rotariu Adelina Andreea, tinerii si-au dezvoltat abilități de comunicare eficientă și lucru în echipă, prin informații teoretice și numeroase activități practice. 

Au fost două zile pline, ce au avut un impact pentru toți cei prezenți, asupra participanților, a moderatorilor și a preotului Elidor, care cu grijă părintească s-a asigurat, din umbră, că totul decurge firesc. La final, tinerii au plecat acasă cu noi prieteni, cunoștințe și abilități, dar mai ales cu proiecte în minte pe care chiar ei le pot implementa în parohie și cu dorința de a pune în practică ceea ce tocmai au învățat. 

„S-a încheiat primul seminar de fomare pentru tineri din viața mea de moderator. Pot spune că am trăit, am simțit, am râs, am avut emoții, am ascultat și am vorbit (poate prea mult), dar cu toate astea, am învățat despre comunicare și lucru în echipă, (am folosit cuvintele astea prea mult deja). A fost minunat (cum au spus și "oamenii mei mari"), a fost dinamic și la un nivel ridicat. Cred că postura de moderator și-a îndeplinit scopul, am fost în mijlocul tinerilor că prietenă, ca persoana de suport, ca cea care-i împarte în echipe, dar nu cea care le da ordine sau "doamnă". Prin ei, am reușit să-mi demonstrez mie că toate taberele de până acum nu au fost în zadar. Vă rog și încurajez să luați parte la asemenea activități.” - Adelina Rotariu.

„Postura de moderator este diferită într-un mod plăcut, fată de cea de participant. Faptul că poți, prin exemplul propriu să îi ajuți pe ceilalți este nemaipomenit și îți aduce liniște sufletească. Totuși, nimic nu ne ridică pe noi mai presus decât ei, pentru că, totodată, fiecare seminar de formare îi ajută și modelează chiar și pe moderatori, aici descoperim noi atitudini, comportamente, idei și învățăm să lucrăm cu ele. Ne dorim să fim ucenici ai lui Hristos și să ne jertfim pentru a face o schimbare ce începe cu noi.” - Adriana Cristian

Slavă lui Dumnezeu pentru toate!

cultura
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web