Dorohoi News Logo

Peste 100 de copii prezenți la cea de a treia ediție a Taberei din Pridvorul Satului - FOTO

1

În perioada 26-28 iulie a avut loc cea de a treia ediție a Taberei din Pridvorul Satului în satele Hilișeu-Horia, Hilișeu-Cloșca și Iezer, la care au fost prezenți 100 de copii din cele trei parohii.

În cadrul atelierelor, tinerii participanți coordonați de voluntarii de la Iasi, au învățat lucruri noi și interesante, precum orientarea în natură, comunicare relațională, educație financiară și educație religioasă.

Faptul că tabăra s-a desfășurat în trei parohii, a pus în mișcare, asemenea unui motor, întreaga comunitate, începând de la părinții Mihai Țigănescu, Cătălin Istrate si Justinian Curelariu și continuând prin sprijinul primit de la autoritățile locale reprezentate de domnul primar Ioan Butnaru și credincioșii care au dorit să ajute acest frumos proiect, de aceea le mulțumim pe această cale. Trebuie amintite aici și doamnele preotese Emanuela, Alina Vasilica si Bianca Elena, care prin munca lor, au asigurat copiilor în fiecare zi o masă caldă și gustoasă, oferindu-le energia necesară activităților sportive și jocurilor desfășurate pe parcursul acestor zile.

Toate aceste lucruri nu s-ar fi întâmplat fără implicarea „voluntarilor în galben", acești tineri care își dedică timpul lor în slujba copiilor din satele Moldovei, de aceea îi amintim aici pe dragii noștri voluntari din acest an: Florentina, Denis, Alin, Teofana, Paula, Georgiana și Ioana.

Mulțumim Bunului Dumnezeu pentru aceste frumoase momente și ne rugăm în continuare pentru activitățile următoare ce vor mai avea loc în parohiile noastre!

cultura
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web