SINAXAR – 23 Noiembrie – Sf. Cuv. Antonie de la Iezerul Vâlcii (Dezlegare la peşte)
Sfântul Cuvios Antonie era de neam român şi s-a născut în 1628 la Ianina, în Munţii Pindului. A crescut în dreapta credinţă mergând de mic la sfânta biserică, unde îşi găsea desfătarea sufletească. La 20 de ani s-a stabilit în Râmnicu Vâlcea, unde şi-a întemeiat o familie, iar pe fiul său, Mihail, l-a încredinţat slujirii preoţeşti. A trăit pe vremea binecredinciosului voievod Matei Basarab (1632-1654) şi a Sfântului voievod martir Constantin Brâncoveanu (1688-1714).
La vârsta de 64 de ani, cu binecuvântarea Episcopului Ştefan al Râmnicului (1673-1693), a îmbrăţişat viaţa monahală în Mănăstirea Sărăcineşti, primind numele de Antonie. Dorind să sporească în nevoinţe, a cerut binecuvântare de la Episcopul Ilarion să plece pe Muntele Athos, însă episcopul l-a îndrumat să meargă să refacă Schitul Iezeru, care se afla în părăsire. Schitul Iezeru fusese întemeiat de sihaştri în secolul al 14-lea, apoi refăcut în secolul al 16-lea de domnitorul Mircea Ciobanul (1545-1554).
Făcând ascultare faţă de arhiereul său, după ce a reînnoit sfântul lăcaş de rugăciune, cu binecuvântarea Sfântului Antim Ivireanul, care păstorea atunci Eparhia Râmnicului, Sfântul Antonie a mers în pustie, unde se nevoia într-o peşteră săpată de el însuşi. Acolo s-a rugat neîncetat ziua şi noaptea. Însă diavolul i-a adus multe ispite şi supărări, dar pe toate le-a biruit sfântul cu harul lui Dumnezeu. Cuviosul Antonie era mic de stat şi gârbov de bătrâneţe, purta un brâu din lanţuri de fier împrejurul său pentru înfrânare, mânca odată în zi doar pâine, bea puţină apă şi nu dormea pe pat, ci stătea pentru osteneală rezemat de nişte pietre.
A trecut la Domnul în anul 1720. Ţinând seama de viaţa şi de nevoinţele sale, Sfântul Sinod al Bisericii noastre l-a trecut în rândul sfinţilor în anul 1992.