Dorohoi News Logo

Ziua de Sfântul Andrei: obiceiuri și superstiții

Sf.Andrei

Sâmbătă, 30 noiembrie este sărbătorit de către creștinii ortodocși Sfântul Apostol Andrei, ocrotitorul României și cel care a propovăduit creștinismul în țara noastră. Această sărbătoare vine atât cu obiceiuri specifice tuturor ortodocșilor, cât și cu o mulțime de superstiții provenite din popor.

Cine a fost Sfântul Andrei ?
         
Sfântul Andrei, născut în anul 6 Î. Hr. în Betsaida, cetate aflată pe malul lacului Ghenizaret, a fost unul dintre cei 12 apostoli ai lui Iisus și întâiul ucenic al Sfântului Ioan Botezătorul. Originea numelui său se trage din limba greacă și face referire la bărbăție, curaj și îndrăzneală. După Înălțarea lui Hristos la cer, Sfântul Andrei, alături de ceilalți ucenici au cutreierat lumea pentru a răspândi învățăturile creștinești. Prin credința sa, Sfântul Andrei a consolidat valorile creștine. El a avut menirea de a străbate vaste teritorii, ajungând și în Sciţia (Dobrogea).

Sfântul a murit la 30 noiembrie, în Patras, Grecia, condamnat la moarte de către autoritățile locale pentru răspândirea credinței creștine. El a fost crucificat în formă de X, de unde și denumirea „Crucea Sfântului Andrei". Moaștele sale au fost inițial păstrate în Patras iar mai apoi au fost răspândite în întreaga Europă, doar capul rămânând în Catedrala San Pietro, Patras.

Obiceiuri și superstiții

De-a lungul timpului, sărbătoarea Sfântului Andrei a oferit o perspectivă unică asupra modului în care spiritualitatea și cultura locală se îmbină. În această noapte plină de farmec și mister numeroase ritualuri, superstiții sunt readuse la viață. 

Este numită și „Noaptea Strigoilor” deoarece se crede că strigoii și spiritele malefice ies din morminte și bântuie lumea celor vii. Pentru a se proteja, oamenii ungeau ușile și ferestrele caselor cu usturoi. Această practică simbolizează protecția împotriva spiritelor rele și a oricărui rău ce ar putea fi adus de acestea. Uneori, oamenii își desenau cruci cu usturoi pe frunți și în jurul casei pentru a amplifica protecția. 

Tot în această noapte, fetele tinere desfășoară diverse ritualuri pentru a-și afla viitorul soț. Ele pun un fir de busuioc sub pernă, sperând că își vor visa sau se uită într-o fântână sau într-un pahar cu apă așteptând să vadă chipul viitorului soț. În ajunul sărbătorii, oamenii pun boabe de grâu la încolțit în farfurii sau ghivece. Dacă până de  Anul Nou,grâul crește des și verde, anul va fi rodnic și norocos; în caz contrar, anul va fi mai sărac. Referitor la starea vremii se spune că dacă plouă sau ninge, iarna va fi blândă și cu precipitații suficiente. Dacă vremea este senină și uscată, iarna va fi aspră și friguroasă. 

Magia și farmecele sunt și ele specifice acestei sărbători.Se crede că puterile magice și vrăjile sunt mai puternice în noaptea de Sfântul Andrei. Astfel, este o noapte propice pentru efectuarea de ritualuri pentru protecție, dragoste și prosperitate. Un exemplu este așezarea unor vase de lut cu apă și cuțite în fața casei pentru a împiedica intrarea spiritelor rele. (Ciprian P.)

cultura
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web