Anul acesta, 24 ianuarie, când s-au împlinit 153 de ani de la înfăptuirea Unirii celor două Principate: Moldova şi Ţara Românească sub conducerea unui singur domnitor, Alexandru Ioan Cuza, un grup de elevi ai S.A.M. „Ion Pillat” Dorohoi, au participat la o activitate cu tema „Unirea, naţiunea a facut-o” în parteneriat cu Biblioteca Municipală Dorohoi.
Unde altundeva decât într-o bibliotecă poate fi rememorat cel mai bine un crâmpei din istoria zbuciumată a aceste ţări. Aici este locul unde filele de istorie pot fi răsfoite din cărţile îngălbenite de vreme peste care şi-au oprit privirile atâţia ochi curiosi, însetaţi de cultură.
Biblioteca trebuie să rămână un loc unde copilul de astăzi, viitorul adult de mâine, să poată deosebi cu ajutorul cărţilor, binele de rău, frumosul de urât, adevărul de minciună.
Această activitate a avut menirea să îi ajute pe elevi să înţeleagă importanţa zilei de 24 ianuarie 1859. Elevii au aflat că Mica Unire, aşa cum a mai fost ea cunoscută, a însemnat dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza ca Domn al Moldovei şi al Ţării Româneşti, înfăptuindu-se Unirea Principatelor Române. De asemenea, ei au înţeles că momentul a fost unul care pregătea Unirea cea Mare, de la 1 decembrie 1918.Domnia lui Alexandru Ioan Cuza, a marcat constituirea statului naţional român modern.
Chiar dacă aceşti copii care învaţă mai greu, se comportă câteodată altfel decât majoritatea elevilor au arătat încă o dată că evenimentele deosebite care ne-au marcat istoria nu-i lasă indiferenţi. Activitatea a fost o adevărată lecţie de istorie sub formă interactivă, aducându-şi aportul la aceasta cadrele didactice coordonatoare: bibliotecar şcolar Guşu Violeta, pedagog Bostan Dan şi doamnele bibliotecare din cadrul Bibliotecii Municipale, Elena Pădurariu - responsabil de bibliotecă, Luminiţa Anisia-secţia pentru copii şi Maricela Munteanu - secţia de împrumut pentru adulţi. (DorohoiNews.ro)