Personalitatea, efervescența și preocupările polivalente ale profesorului Vasile Nistor, lumea muzicală și artistică din Dorohoiul de altădată, evocate într-o excelentă lucrare realizată de prof. Gheorghina Gușulei
„Ceea ce caracterizează muzica populară este instinctul proporţiilor. Avem un folclor admirabil, dar cine vrea să se atingă de el trebuie să o facă cu multă băgare de seamă, ca nu cumva să-i scoată parfumul particular (…)”
Citatul poartă semnătura marelui George Enescu şi prefațează o lucrare de zile mari, pentru obţinerea gradului didactic I în învăţământ, „Folclorul muzical din ţinutul Dorohoiului, judeţul Botoşani – Colecţia profesorului Vasile Nistor”, a cărei autoare este profesoara Gheorghina Guşulei, Lucrarea de mare interes şcolar şi cultural, coordonată de conf. univ. dr. Eugenia Maria Paşcă, de la Universitatea de arte „George Enescu” Iaşi, şi susţinută recent la Şcoala cu clasele I – VIII nr. 5 Dorohoi, acoperă un mare gol existent, întrucât scoate din anonimat materiale şi activitatea folclorică a profesorului Vasile Nistor şi a altor cadre didactice dorohoiene, formate la vestita Şcoală Normală „Alexandru Vlahuţă” de la Şendriceni (Dorohoi). Prof. Gheorghina Guşulei excelează în arta portretului, reuşind să restituie o întreagă istorie a folclorului dorohoian, de la primele bresle ale lăutarilor, la culegătorii de nestemate de la sfârşitul secolului al XIX-lea, toate prin dimensiunea colecţiilor de folclor realizate de prof. Vasile Nistor, personalitate reprezentativă a învățământului botoșănean.
Lucrarea este structurată pe trei capitole, fiecare dintre acestea abordând: folclorul muzical din judeţul Botoşani, colecţia manuscris a profesorului Vasile Nistor, valorificarea activităţii muzicale a folcloristului.
Punând în evidenţă culegerile şi aranjamentele orchestrale realizate de prof. Gheorghe Cojocaru, biografiile maeştrilor Ioan Cobâlă, Constantin Lupu, Gică Constandache, Ticu Ursinschi, Marcel Dupu, volumele cu obiceiuri, tradiţii, legende, colinde, cântece din folclorul copiilor, cuprinzând selecţii făcute de prof. Vasile Ungureanu, Costache Jacotă, Gellu Dorian, Constantin Dupu, Constantin Arvinte, autoarea lucrării remarcă: „Mă bucur enorm că am descoperit minunatele culegeri de folclor din zona Moldovei, cât şi din judeţul Botoşani, nume de mari lăutari şi formaţii de muzică populară, ce reuşesc să păstreze şi să transmită mai departe tot ceea ce a creat poporul român (autoarea fiind născută în zona Cernăuţi, n.n). De aceea consider că nu putea să stea în umbră o culegere rămasă la nivel de manuscris a profesorului, dirijorului şi culegătorului de folclor Vasile Nistor.”
Lucrarea este utilă spre studiu şi informare atât profesorilor de muzică, studenţilor, cât şi culegătorilor de folclor, fiind reprezentativă şi prin culoarea locală a Dorohoiului şi a împrejurimilor acestuia, realizând un studiu atent al perioadelor istoriei muzicale a ţinuturilor evocate, caracteristică ce face mai accesibilă vremea şi pentru cititorul de astăzi. (DorohoiNews.ro, Corneliu Drescanu)