Miercuri, 7 martie 2012, începând cu ora 18.00, la Sala Teatrului Dorohoi, va avea loc spectacolul “Flori pentru mama”, ediţia a XIV-a, organizat de Clubul Copiilor Dorohoi, cu sprijinul Inspectoratului Şcolar Judeţean Botoşani şi al Primăriei municipiului Dorohoi, în parteneriat cu Palatul Copiilor Botoşani, Grădiniţa „Ştefan cel Mare şi Sfânt” Dorohoi, Asociaţia „Mugurelul”, Seminarul Teologic Liceal „Sf. Ioan Iacob” şi Casa Municipală de Cultură Dorohoi.
Vor evolua în spectacol:
- Orchestra “Mugurelul”, grup vocal, solişti vocali şi instrumentişti – dirijor prof. Marcel Dupu;
- Grupurile vocale “Voces” şi “Junior”, solişti de muzică uşoară şi muzică folk – instructor, înv. Paul-Ciprian Mihai;
- Trupa de teatru “Amicii” – instructor, prof. Irina-Maria Miron; decoruri: prof. psihopedagog Ana-Maria Ilaş;
- Expoziţia de pictură şi grafică pe calculator, coordonată de cercurile Informatică şi Pictură-Desen, prof. Mihaela-Laura Bolohan şi prof. Daniel Puhăcel;
- Formaţiile de dansuri moderne “Electric purple” şi “Jingles”, coordonate de prof. Constantin Dicu;
- Formaţiile de dansuri populare “Alunelul” şi “Stejărelul”, coordonatori: prof. Constantin Dicu şi instit. Leonid Enea.
Alături de elevii Clubului Copiilor, vor evolua pe scenă şi invitaţii de la Grădiniţa “Ştefan cel Mare şi Sfânt” Dorohoi – Grupul vocal “Iepuraşii” (coordonatori: prof. Nicoleta Gavrilescu şi prof. Anca Podoreanu) şi membri ai Cenaclului “Haris” de la Seminarul Teologic “Sf. Ioan Iacob” Dorohoi, coordonatori: pr. prof. Constantin Muha şi prof. Cristina Ignat. (DorohoiNews.ro)