În aprilie, trupa One Two Step Dorohoi împlineşte un an de când scena şi dansul fac parte din viaţa membrilor săi. Pentru a sărbători cum se cuvine, sărbătoriţii şi trupa de teatru amator „PAROL” Botoşani organizează un spectacol plin de surprize şi momente de neuitat. Dans, teatru, muzică... totul va fi ca la el sau ea acasă. Cel mai sigur, spectacolul va avea loc pe data de 28 aprilie la Sala Teatrului din Dorohoi. Vă invităm la un spectacol de neuitat având protagonişti tinerii talentaţi din Botoşani şi Dorohoi.
„Cu cei de la One Two Step ne cunoaştem de prin decembrie, de la un spectacol caritabil organizat de noi. I-am invitat la spectacol pentru un moment de dans fără să ştim exact ce stil dansează. Uimirea ne-a fost extrem de mare când i-am văzut aranjaţi la costum, iar primul gând al meu a fost: Dansează street dance în costum? Auzind valsul am rămas mască şi le atrăgeam atenţia colegilor mei să privească şi ei. Au rămas la fel de uimiţi. De atunci am rămas prieteni. Aşadar, trupa de teatru amator PAROL Botoşani vă aşteaptă la un spectacol, sperăm noi, care să vă lase mască”, a declarat fondatorul Trupei „PAROL” Botoşani, Mighiu Alexandru.
„Prin această colaborare cu trupa de teatru „PAROL” Botoşani vrem să organizăm spectacolul „Aniversare pe scenă" în ciuda faptului că trupa „One Two Step” are o perioadă lungă de timp în care nu a aparut cu noile momente coregrafice dar dorim să le ţinem pentru acest spectacol şi să-i lasam pe spectatori cu o impresie bună”, a declarat fondatorul trupei „One two step” Dorohoi, Vatamanu Cosmin. Pe scenă vor evolua şi prietenii comuni ai celor două trupe. (DorohoiNews.ro)