Preselecţiile pentru cea de-a XXIX-a ediții a Festivalului Național de Muzică Ușoară Mărțișor Dorohoian au loc la Sala Teatrului din Dorohoi şi au început ieri, 1 martie, de la ora 16.00.
Dat fiind faptul că organizatorii au fost înştiinţaţi telefonic că sunt concurenţi din ţară care ar dori să participe, dar nu pot ajunge pe 1 martie la Dorohoi, aceştia au mai facut o minisesiune de preselecţii şi astăzi 2 martie, începând cu ora 10:00.
Festivalul se va desfăşura pe mai multe secţiuni, participanţii cu vârste cuprinse între 6 şi 30 de ani fiind împărţiţi pe mai multe grupe. Numărul final al concurenţilor nu va depăşi 50.
„Nu pot deocamdată să îmi fac o părere deoarece este o preselecţie, însă pe mulţi dintre copii i-am mai văzut, îi ştim, aceştia sunt într-o evoluţie continuă şi acest lucru ne bucură deoarece înseamnă că Festivalul acesta are o noimă. Aş vrea să văd, cum am mai văzut şi în alţi ani, că a mai crescut şcoala de la Dorohoi şi şcoala de la Botoşani. Sper ca să se dovedească în continuare că acest spectacol este unul de o mare importanţă şi că este o rampă de lansare pentru copii. De 15 ani de când sunt în juriu nu am avut nicio contestaţie, deci vom trage în continuare, pentru ca aceşti copii să plece cu sufletul deschis şi să ştie că la Dorohoi este corectitudine”, a declarat pentru Dorohoi News, directorul Centrului de Creaţie, Ion Ilie.
Concurenţii trebuie să pregătească două piese de muzică uşoară, dintre care una obligatoriu românească, aceasta fiind şi piesa care va fi interpretată în concurs, în eventualitatea admiterii. Evenimentul se va desfășura în perioada 2-4 martie sub formă de concurs și recital.
„După experienţa ediţiilor anterioare, nivelul festivalului a crescut de la o ediţie la alta, unde au venit copii tot mai bine pregătiţi. Şi la această ediţie, după cum am văzut la preselecţii au venit copii foarte bine pregătiţi, cu repertoriul ales cu multă grijă. Sfatul cel mai bun pe care pot sa îl dau copiiilor este: „Ai câştigat, continuă; Ai pierdut, continuă”.”, a declarat pentru Dorohoi News, directorul Palatului Copiilor Botoşani, Marcel Dupu.
Organizatorii au pregătit pentru prima seară de concurs un recital al artiștilor basarabeni, iar în deschidere va cânta Ana Maria Bucșă. Tânăra botoșăneancă a obținut recent un trofeu la unul din festivalurile desfășurate în Moldova de dincolo de Prut. Sâmbătă, după a doua seară de concurs, dorohoienii se vor întâlni cu Gabriel Dorobanțu, iar în deschidere va cânta micuța Maria Crăciun. În seara de gală, recitalul va aparține Mariei Radu. (DorohoiNews.ro, Andrei B.)
Autor: DorohoiNews.ro