Titlu: O criză și cinci erori
Autor: Carlos Rodríguez Braun și Juan Ramón Rallo
Scurtă prezentare: ”Ideea fundamentală a cărții este aceea că nu piața liberă se face vinovată de evenimentele economice recente, ci intervenția guvernamentală în procesele spontane de creare a bogăției. Mai precis, autorii cărții pun degringolada din ultimii ani pe seama nesfârșitelor interferențe ale autorităților publice în jocul liber al forțelor pieței via sistemul bancar cu rezervă funcționară.”
În cele 5 capitole ale lucrării, autorii încearcă să ne arate pas cu pas, felul în care s-au manifestat gravele evenimente ale ultimilor ani, aducând însă o notă negativă ipotezei atât de actuale, conform căreia, la originea declinului economic sever din ultima jumătate de deceniu se află „excesul de piață”.
”Turbulențele economice” ar putea avea ca punct de plecare mai multe premise : liberalismul, ca vinovat politic, lăcomia, ca vinovat moral, piața liberă, ca vinovat economic, iar salvarea băncilor împreună cu acea creștere a cheltuielilor publice pentru crearea locurilor de muncă formează ceea ce generic se numește – necesitate. Toate aceste cinci premise se dovedesc a fi însă erorile pe care noi le îmbrățișăm atunci când vine vorba de criză, departe de a fi credibile, iar concluzia primordială ar trebui să plece de la această constatare.
Adevăratul vinovat al convulsiilor sistemului pieței libere se găsește în ireprimabila noastră tentație de a apela oportunist la practici anticapitaliste, respinse atât pe temeiuri de inconsistență logică de către teorie, cât și de realitatea faptelor istorice.
Într-un limbaj simplu și direct, ”O criză și cinci erori” transmite un mesaj cât se poate de clar: expansiunea excesivă a puterii publice constituie sursa problemelor și nu soluția lor. Din punctul de vedere al celor doi economiști, lucrurile sunt cât se poate de clare : nu suntem victimele excesului de liberalism, ci martorii buni de plată ai politicilor intervenționiste.
Citat: ”Motivele pot fi rezumate astfel : incompetență și birocratizare, deși al doilea s-ar putea să fie consecința celui dintâi.”, „Dacă banca se dovedește prudentă și își investește banii mai mult sau mai puțin adecvat, garantarea depozitelor este puțin nocivă.”, ”Cu cât dispunem de mai multe bunuri de capital, cu atât producem mai multe bunuri de consum. Bogăția și prosperitatea economiilor capitaliste se explică în mare măsură prin această complexitate a proceselor productive și a planurilor antreprenoriale, foarte intensive în utilizarea bunurilor de capital.”
“Nu este altă şi mai plăcută zăbavă decât cetitul cărţilor!” (cronicarul Miron Costin) (DorohoiNews.ro, Cristina C.)
Autor: DorohoiNews.ro