Dorohoi News Logo

Sărbătorile pascale la români – simboluri

Hristos-a-Inviat

Paștele reprezintă una dintre cele mai importante sărbători anuale creștine, care comemorează evenimentul fundamental al creștinismului, Învierea lui Iisus Hristos, în a treia zi după răstignirea Sa din Vinerea Mare.

Taina Învierii Învierea Mântuitorului nostru Iisus Hristos este și rămâne taina despre Învierea Domnului Hristos. Este „cea mai presus de lume Înviere a lui Hristos Dumnezeu", adică ceva care e mai presus de ceea ce putem noi înțelege cu puterile firii. În ce a constat Învierea Mantuitorului Hristos? A constat în Învierea trupului, în unirea lui cu sufletul, deci sufletul Domnului Hristos s-a unit cu trupul Lui și prin putere dumnezeiască a înviat din morți. Găsim scris în cele patru Evanghelii, fiecare evanghelist prezentând Învierea Domnului Hristos ca realitate.

Lumânarea de Înviere În noaptea de Înviere mulțime mare de popor vine la biserică. Fiecare credincios poarta în mână o lumânare, pe care o va aprinde din lumina adusă de preot de pe masa Sfântului Altar. Această lumânare este simbolul Învierii, al biruinței vieții asupra morții și a luminii lui Hristos asupra întunericului păcatului. Mulți păstrează restul de lumânare rămasă nearsă după slujbă și o aprind în cursul anului în cazul în care au un mare necaz în casă. La sfarsitul slujbei din noaptea de Înviere, preotul împarte tuturor paine sfințită, stropită cu vin și cu aghiazma.
 
Mielul, simbolul sacrificiului În cadrul sărbătorii pascale este prezentă și jertfirea mielului pascal creată de Dumnezeu la ieșirea evreilor din robia egipteană, când s-a născut un popor ales care să trăiască în libertate. Această sacrificare a mielului pascal a prefigurat jertfa Mâtuitorului de pe Golgota, care a adus eliberarea omenirii din robia păcatului. Sacrificiul mielului pascal a trecut și la creștini care, în fiecare an de Sfintele Paști, jertfesc un miel pe care-l gătesc pentru masa din aceste zile.
 
Oul, simbol al renașterii În tradiția creștină, oul, colorat și încondeiat, este simbolul Mântuitorului, care părăsește mormântul și se întoarce la viață, precum puiul de gaina ieșit din găoace. La început, ouăle se vopseau cu plante în galben, culoarea soarelui, și în roșu, culoarea discului solar la răsărit și apus, alții susținând însă idea că roșul este simbolul sângelui Lui Iisus Hristos. Ulterior, ouăle au fost decorate cu chipul lui Hristos, cu figuri de îngeri, cu un miel, cu motive astrale sau zoomorfe. Local, se folosesc metode noi de decorare, mai mult sau mai puțin legate de încondeierea cu ceară: ouă pictate, decorate în relief, încondeiate cu frunze de plante, împodobite cu margele etc. În comunitățile tradiționale, ciocnitul ouălelor se face după reguli care diferă de la o zonă la alta; cine are prima lovitură (de obicei, bărbatul mai în vârstă), ce părți ale ouălelor să fie lovite, ciocnitul să fie „pe luate", „pe schimbate", „pe văzute" sau „pe nevăzute".
 
Iepurașul aduce ouă de Paști Iepurașul de Paști este un simbol păgân, emblemă a fertilității, asociat de creștini cu aparițiile lui Iisus dupa Înviere. Prima menționare a iepurașului ca simbol pascal apare în Germania, pe la 1590. În unele regiuni din această țară se credea că iepurașul aduce ouăle roșii în Joia Mare și pe cele colorate altfel în noaptea dinaintea Paștelui.

Echipa Dorohoi News vă urează un Paște plin de lumină și bucurie sufletească!

cultura
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web