Dorohoi News Logo

Clovnul vă invită la teatru!

Clovnul

Teatrul pentru Copii şi Tineret „Vasilache” vă invită duminică, 22 aprilie 2012, să vizionaţi de la orele 11:00 şi  12:30 spectacolul „Clovnul”. Scenariul spectacolului a fost scris în anul 2003 de actorii Marius Rusu, Cristinel Onofrei, Florin Iftode şi  Daniel Badale.
                         
Din distribuţie fac parte actorii: Marius Rusu, Claudiu Gălăţeanu, Florin Iftode şi Aurica Dobrescu
    
„Clovnul? Cine e? Ascuns în spatele nasului ca o bilă roşie, cu un zâmbet lung ce-i leagă parcă urechile între ele, ne face să râdem când el râde, ne face să râdem chiar atunci când plânge, când merge, când stă, când se mişcă. E suficient să-l vedem şi ne vine să râdem. Dar... dincolo de nas, de stratul gros de machiaj, de hainele caraghioase ce atârnă pe el, ce se află? O fiinţă, care are bucurii şi suferinţe, clipe de fericire şi deznădejde dar despre care nu ne spune nimic. Vedem în el doar plăcerea de a-i face pe ceilalţi fericiţi, de a se juca de-a râsu-plânsul. Când te priveşti în oglindă... recunoşti ceva din el? Atunci e bine. Copilul din tine n-a murit…”, ne mărturiseşte Valentin Dobrescu – regizorul artistic şi scenograful spectacolului.
    
Dinamic, antrenant, aplaudat şi apreciat de publicul din Botoşani şi din ţară, spectacolul a fost premiat în anul 2003 cu PREMIUL NAŢIONAL PENTRU SPECTACOLUL DE PĂPUŞI ŞI MARIONETE, conferit de Ministerul Culturii şi Cultelor.
   
Se pot rezerva bilete prin telefon la numerele 0756084651 / 0231.514353 şi online la adresa www.teatrulvasilache.ro  Preţ bilet 6 lei

cultura
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web