Dorohoi News Logo

Expoziție fotografică: Fotografiile, printre solfegii

Ipostaze Eminesciene 10

Asociația Județeană a Organizatorilor de Evenimente Botoșani și Clubul Fotografilor Botoșani, derulează în ultimul timp un proiect cultural sub egida căruia sunt organizate expoziții fotografice, în scopul promovării ineditului și al autenticului, în domeniu, dar și a membrilor acestei grupări profesioniste.

Așa s-a întâmplat, de curând, la omagierea a 131 ani de la nașterea marelui muzician George Enescu, când, la Liveni, fotograful dorohoian Marius Petrescu a bucurat din nou privitorii, cu câteva “ipostaze enescene” (precizam și faptul că, aceste exponate, au fost expuse, în luna iulie 2012, la Veneția – Italia).

Atmosfera de intimitate și rafinamentul artistic, au dat un farmec aparte fotografiilor, întreaga ambianță fiind prizată  de toți cei prezenți, la un loc, în după-amiaza zilei de 18 august 2012, toți participanții la evenimentul organizat de Consiliul Județean Botoșani, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani, Primăria și Consiliul Local al comunei George Enescu, Muzeul Județean Botoșani, bucurându-se, de momentele unei zile de vară  limpede, de sonoritățile vrăjite din casa și “livada cu fel de fel de glasuri”.

Autor: DorohoiNews.ro

cultura
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web