Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul este prăznuită pe 29 august, fiind considerată zi de post. Ni se cere să postim ca să nu ne asemănăm cu Irod, care din cauza ospăţului fără măsură, a cerut ca Salomeea să-i danseze şi drept răsplată i-a oferit capul Sfântului Ioan Botezatorul.
Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul este numită Crucea Mică, scrie crestinortodox.ro.
În trecut, oamenii care făceau păcate grele, furau, ucideau, tâlhăreau, ca să fie iertaţi, ţineau un post foarte aspru, netrecut în calendarul ortodox, numit de la Cruce pan’ la Cruce, adică de pe 29 august până pe 14 septembrie, când se sărbătoreşte Înălţarea Sfintei Cruci.
Traditia spune că, în ziua de 29 august, creştinii trebuie să ţină post negru sau aspru în care sunt permişi doar struguri şi apă. Nu se bea vin roşu, deoarece în credinţă acesta reprezintă sângele Botezătorului.
Nu se manâncă fructe sau legume roşii şi nici varză pentru că pe varză ar fi fost tăiat capul profetului. De asemenea, nu se mănâncă fructe rotunde, nuci, mere, pepene care au forma capului.
În această zi, nu se taie nimic cu cuţitul, totul se rupe cu mâna şi nu se mănâncă fructe şi legume în cruce, pepene şi usturoi. Se mai spune că din această zi începe şi frigul toamnei aşa cum fiecare om este cuprins de friguri, de fapt, frisoane, când află felul în care a fost să moară Sfântul Ioan Botezătorul.
Deşi ziua de pomenire a Tăierii Capului Sfântului Ioan Botezătorul a fost rânduită de Biserică zi de post şi de doliu, unele lăcaşuri de rugăciune, biserici de mir sau de mănăstire îşi serbează în mod deosebit mâine hramul.
În Arhiepiscopia Iaşilor, sărbătoare mare va fi la Mănăstirea Secu, judeţul Neamţ, aşezământ monahal ce îşi sărbătoreşte hramul. Sărbătoarea Mănăstirii Secu va continua şi joi, când sunt prăznuiţi Sfântul Varlaam, mitropolitul Moldovei, ale cărui moaşte mănăstirea le adăposteşte, şi Sfântul Ierarh Ioan de la Râşca şi Secu, canonizat în anul 2008, pe 5 iunie, alături de alţi sfinţi nemţeni.
În sărbătoare se află şi Biserica "Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul" din Reuseni, sat situat la o distanţă de aproximativ 15 km sud-est de municipiul Suceava. Această biserică este considerată a fi una din ultimele ctitorii ale lui Ştefan cel Mare, fiind construită în perioada 1503-1504. Ansamblul bisericesc din Reuseni a fost inclus pe lista monumentelor istorice din judeţul Suceava din anul 2004.