Confesiune şi dedicaţie: Dorohoi, străveche urbe

În apropierea Zilelor municipiului Dorohoi, am primit pe adresa redacţiei o poezie interesantă care seamănă cu o adevărată dedicaţie de păstrat ca un tezaur în sipetul sufletului. Este vorba de creaţia dorohoianului Lungu Dorel, fiind o poezie de debut, care poartă multă încărcătură emoţională, cu versuri care sunt cuprinse şi urmărite de aura inocenţei, autorul propunând un pact între evocare şi urări adresate oraşului nostru.

Întâlnim în versurile lui accente lirice evidente de prezentare a locurilor şi istoriei acestora, dar şi imagini-emblemă a oraşului. Lectura poeziei anunţă zările unui nume care poate avea un destin în rostirea lirică a iubitorilor de poezie din oraşul Dorohoi. Evoluţia poetică a lui Dorel Lungu, poate fi un punct de atracţie şi pentru Cenaclul “Editor”, care îşi va reâncepe în curând întâlnirile săptămânale. Lăsăm cititorii acestor versuri să exploreze imaginile poetice cu inflexiunile muzicale pe care le poartă versurile acestui autor.

Dorohoi, străveche urbe
Aşezată pe coline,
Liniştite-n matca lor,
Curg ape pe lângă tine.

Curge Jijia, Buhaiul,
Şi Pârâul cel întors
Ne-a fost drag dintotdeauna
Pământul nostru mănos.

Aici, au trăit, în tine
Înfrăţite seminţii
Împreună-n bucurie
Împreună în urgii.

Vitregii au înfruntat,
Teii noştri-nmiresmaţi
Pe moment, cu hotărâre
La pământ au fost culcaţi.

În colibe sau conace,
Prin toţi anii ce-au trecut
În străvechea noastră urbe
Oameni mari s-au tot născut.

Ne mândrim cu ei se ştie
Şi la zi de sărbătoare
Împreună cu oraşul
„La mulţi ani !” şi la mai mare !