Dorohoi News Logo

Dorohoi: File de istorie locală

Ilarion Mandachi

Parafrazându-l pe cunoscutul istoric Lucian Predescu, am fi putut intitula articolele ce  le vom prezenta în serial la cunoscutul şi apreciatul „DorohoiNews” – „Documentar dorohoian, oameni şi înfăptuiri”.

Însă, am preferat să mergem pe o cale mai simplă fiindcă nu cunoaştem dimensiunea acestei dezbateri. Prin aceasta facem şi o provocare celor puţini, dar buni, istorici, publicişti, fotografi, eseişti etc. să participe la o aducere aminte a oamenilor care au înfăptuit Dorohoiul de astăzi, precum şi a evenimentelor importante din istoria zbuciumată a oraşului în care trăim.
  
Fiecare localitate are sau ar trebui să aibă, o “Carte de Onoare” în care să fie consemnate numele  unor personalităţi ale localităţii respective.
  
Referindu-ne aici la Dorohoi, menţionăm că până la 23 august 1944 oraşul a avut doar 4 Cetăţeni de Onoare-nume cunoscute de întreaga ţară şi chiar peste hotarele ţării. Îi vom aminti în ordine cronologică, căci “Cartea de Onoare a oraşului Dorohoi” a dispărut.
  
În anul 1924 a fost numit “Cetăţean de Onoare al oraşului Dorohoi” doctorul C. Angelescu. Născut la 10 iunie 1869 la Craiova, cu studii în ţară şi la Paris (unde a urmat Facultatea de Medicină), a fost membru al Academiei Române. În câteva rânduri a fost ministru al Instrucţiunii Publice şi Cultelor, calitate în care a transformat gimnaziul “Gr.Ghica VV” din Dorohoi în liceu (1923). Datorită lui s-a supraetajat clădirea aceluiaşi liceu (1934-1937). A înfiinţat la Dorohoi: Şcoala Elementară de Comerţ  (1924), a ajutat la înfiinţarea Şcolii Secundare de fete (la 10 septembrie 1921), a aprobat şi sprijinit financiar înfiinţarea Şcolii Normale de fete (1925), a ajutat financiar la extinderea Şcolii de meserii.
  
Tot în anul 1924, a fost ales “Cetăţean de Onoare al oraşului Dorohoi” doctorul în drept Constantin Constantinescu. Născut la Bucureşti în septembrie 1859, şi-a finalizat studiile la Paris absolvind Facultatea de Drept. În ţară, ca ministru al Agriculturii şi Domeniilor a sprijinit cererile dorohoienilor Ghe. Ghe. Burghele, preotului Dumitru Furtună şi deputatului Ion Pillat de a se înfiinţa în oraşul nostru Seminarul Teologic Ortodox cu gândul ca de aici să plece preoţi-misionari  “în toate ţinuturile locuite de români”. A dat  15 hectare de pământ de pe moşia statului seminarului nou-înfiinţat. A facilitat să se dea mereu gratuit lemne pentru întreţinerea seminarului.
  
Abia în anul 1931, la 9 noiembrie, Comisia Interimară a oraşului Dorohoi condusă de Victor Dumitriu a propus şi proclamat ca “Cetăţean de Onoare al comunei urbane Dorohoi pe marele muzician George Enescu. Născut la Liveni-Dorohoi la 7 august 1881, a devenit unul din marii muzicieni ai lumii, compozitor, dirijor, pianist, violonist. În anul 1916 a fost ales membru al Academiei Române. Cu acest prilej, în cuvântul său, V.Dumitriu a spus printre altele: “George Enescu a fost geniul muzical al românismului, ducând în toată lumea farmecul cântecului ţării noastre, el fiind mândria ţării noastre şi a oraşului Dorohoi”.
  
La 29 martie 1939, colonelul Aurel Bantaş, primarul oraşului Dorohoi, a propus ca generalul Constantin Ilasievici, care era general de corp de armată şi Şeful Casei Militare Regale, să fie numit “Cetăţean de Onoare al oraşului Dorohoi”. Propunerea a fost votată în unanimitate. Născut la Dorohoi (7 martie 1880), a urmat Şcoala de Război, deţinând ulterior, numeroase funcţii superioare printre care şi cea de Ministru al Apărării şi Mareşal al Palatului. A ajutat oraşul Dorohoi procurând materiale şi fonduri pentru înzestrarea oraşului cu “poduri, pavagii, stadion, reparare de şcoli şi biserici”. Mulţumind pentru onoarea acordată, generalul C. Ilasievici a spus: “Mişcat în adâncul sufletului de atenţiunea ce mi-aţi acordat-o, mă simt mândru pentru această cinste şi vă asigur că grija mea pentru scumpul oraş va fi permanent de veghe.”
  
Într-adevăr, sunt nume care fac ONOARE oraului Dorohoi. Şi când te gândeşti că părimarii Ghe. Ghe. Burghele, Gheorghe Marcu sau Gheorghe Tomaziu, care au modernizat oraşul nostru, sau Păstorel Teodoreanu, Theodor Ionescu sau Dumitru Chipăruş nu au primit acest titlu ce le-ar fi adus multă satisfacţie. prof. Ilarion Mandachi

cultura
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web