Cu vioara lui George Enescu la sate (Completări şi adnotări) de Iosef- Ioju Haimovici

Vreau să fac o precizare. Probabil precizarea şi completarea care trebuie cunoscută după mine de marea masă a cititorilor, va ajunge cu puţină sau cu mai multă întîrziere. Dar, “mai bine mai tîrziu decît nici-o dată”, parcă aşa ar suna o vorbă românească înţeleaptă din străbuni. Dar, voi încerca să mă explic. Considerîndu-mă un fidel fiu al oraşului, nu pot rămîne cu mîinile încruţişate şi cu privirile în vînt…
  
Sînt de acord si mă aplec cu plăcere la frumoasa iniţiativă intitulată destul de simplu, frumos şi majestos: “Cu vioara lui Enescu la sate”. Este un fapt umanitar, de mare anvergură şi toate laudele pentru cei care au iniţiat această acţiune de mare prestigiu şi un omagiu pentru cel care a adus glasul muzicii româneşti peste mări şi ţări…
  
Dar ca dorohoian, ca fiu al acestor locuri mioritice de ne uitat, cunoscînd locurile natale ale marelui George Enescu, fiind chiar un musafir aproape permanent al Livenilor marelui omagiat, mă refer chiar la satul Dumeni, iar cu timpul, parcă prin anii 1956-1957 am şi contribuind în parte la amenajarea - reamenajarea Muzeului Dorohoian “George Enescu” de pe strada Gării din dreptul renumitei pompe de apă a oraşului, organizînd chiar ad-hoc pe un aşa zis teren al muzeului…un joc de volei!
  
In contexul celor pomenite şi chiar al altora ne amintite, repet, eu, ca cetăţean loial şi fidel al locului de unde mi-am făcut ucenicia vieţii, îmi rezerv să fac o complectare destul de elucidă şi elocventă deşpre renumita vioară a marelui George Enescu…
  
Completarea de mai jos, nu se consideră o simplă declaraţie, ci sînt cuvintele scrise de un om trăitor al vremurilor trecute, avocat de profesie, ocupînd funcţii destul de influente la timpul respectiv. Este vorba de avocatul Iancu Şaiovici, fost şi profesor la Liceul de băieţi, subprefecţ al fostului judeţ Dorohoi sau la Bucureşti unde a funcţionat ca Consilier Juridic Principal în cadrul Oficiului Juridic al Ministerului de Externe. Materialul în cauză a apărut pe la începutul anilor 90 în primul volum al unei interesantei Enciclopedii alcătuite din şase volume şi editate de Organizaţia Israilienilor Originari din Dorohoi şi localităţile limotrofe, toate tratînd prin amintirile şi aducerile aminte despre Dorohoiul de odinioară.

Imi permit să citez: <De la libraria “Bercovici”, i-a fost cumpărată prima vioară celui care avea să devină genialul violonist, compozitor şi dirijor George Enescu, originar din judeţul nostru> sau autorul pentru a întregii valoarea distinsei librării a timpului, complectează: <cea mai veche şi mai renumită era librăria Bercovici, unde găseai cărţile tuturor editurilor românesti, cărţi în limbi sţrăine, precum şi ziare şi reviste româneşti şi în limbi străine”, sau -  totul ce pune puncul pe “I” - autorul tare înduioşat îşi aminteşte, din care redau în mare: < Prin anii 1927-1928, am fost martor unei scene care m-a impresionat în mod deosebit. Mă aflam în librarie, unde a intrat George Enescu…La un moment dat l-am auzit întrebînd:”Ce mai face bătrînul domn Bercovici? Aş putea să-l văd ?”
…şi, cînd a apărut în cadrul uşii, George Enescu s-a ridicat cu grabă, ieşindu-i în întîmpinare. “Mă închin, cu respect, domnule Bercovici…”, eu de emoţie nu am mai reţinut restul conversaţiei. A fost o lecţie de modestie pe care un om de geniu a dat-o celor de faţă; o pildă a respectului pe care oamenii tineri îi datorează celor mai în vîrstă >, încheie autorul interesantului articol.
  
Imi permit cu voia dumneavoastră, dat faptului că mă consider şi mă consideră concitadinii noştrii într-un fel şi un cercetător al acestor locuri, la care la toate doleanţelor lor, le răspund că mă angrenez şi pot da răspunsuri doar despre mişcarea de cultură fizică şi sport al meleagurilor noastre, iată că aici fără voia mea şi şpre binele celor ce mă vor citi vor afla că vioara marelui George Enescu a fost comandată şi primită prin această prestigioasă librărie a timpului, librăria “ I.L.Bercovici şi Fiii”, rămănînd referinţa doar…doar dacă nu ar mai fi, şi sînt precis că nu, o altă vioară la care maiestrul a debutat şi a cîntat.
              
Ca notă personală, cred că cele de mai sus reflectă de la sine, iar după umila mea părere aceasta trebuie să amintească şi să reamintească, să concluzioneze pentru generaţiile de azi şi de mîine adevărata istorie vie a Dorohoiului de altădată, pentru că a ne uita pe noi însuşi, înseamnă ca cum nu am fi existat. Dorohoiul, aşa cum era considerat, un “tîrg” uitat de lume, îşi avea cultura şi oamenii ei, iar aici a-şi aminti chiar de cuvintele ilustrului nostru mare muzician şi mare compozitor GEORGE ENEŞCU: “ Nu devii bătrîn fiindcă ai trăit un număr de ani, devii bătrîn fiindcă ai dezertat de la idealul tău. Anii ridează pielea, dar renunţarea la ideal ridează sufletul”. (Iosef- Ioju Haimovici)