Dorohoi News Logo

Ziua Nationala a Culturii si a Zilelor Eminescu 2011

Zilele Eminescu

În 15 ianuarie aniversăm şi la Botoşani Ziua Culturii Naţionale, marcată pentru prima dată în România, care coincide cu ediţia jubiliară a Premiului Naţional de Poezie "Mihai Eminescu" - Opera Omnia, cea mai importantă distincţie din literatura ultimelor două decenii, premiul acordându-se la Botoşani, in cadrul Zilelor Eminescu, 13-16 ianuarie 2011.
Având în vedere că se împlinesc 20 de ani de la înfiinţarea acestui important premiu, anul acesta a fost editată o antologie, care constă într-o colecţie de 19 titluri de carte de poezie. Proiectul POEŢI LAUREAŢI AI PREMIULUI NAŢIONAL DE POEZIE MIHAI EMINESCU, Opera Omnia, aparţine Fundaţiei Hyperion, finanţat de Primăria Botoşani, în colecţia <<Poeţi laureaţi ai Premiului Naţional de Poezie "Mihai Eminescu">>.
Valoarea poeţilor premiaţi de-a lungul celor două decenii legitimează şi garantează locul Premiului Naţional de Poezie "Mihai Eminescu" în istoria literaturii române.
Cei 19 poeţi din antologie sunt: Mihai Ursachi, Gellu Naum, Cezar Baltag, Petre Stoica, Ileana Mălăncioiu, Ana Blandiana, Ştefan Aug. Doinaş, Mircea Ivănescu, Cezar Ivănescu, Constanţa Buzea, Emil Brumaru, Ilie Constantin, Angela Marinescu, Şerban Foarţă, Gabriela Melinescu, Adrian Popescu, Mircea Dinescu, Cristian Simionescu şi Dorin Tudoran, cu menţiunea că în acest an nu a fost editat volumul de poezie al poetului Mircea Dinescu.
 Evenimentele sunt organizate de catre Primăria Municipiului Botoşani, Consiliul Local Botoşani, Ministerul Culturii şi Patrimoniul Cultural Naţional, Fundaţia Culturală "Hyperion - C.B." Botoşani, Memorialul Ipoteşti - Centrul Naţional de Studii "Mihai Eminescu" Botoşani, Direcţia Judeţeană pentru Cultură şi Patrimoniul Cultural Naţional Botoşani, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Botoşani, Teatrul "Mihai Eminescu" Botoşani, Biblioteca Judeţeană "Mihai Eminescu" Botoşani, beneficiind de sprijinul unui numar insemnat de sponsori.
Campania „Botoşani Aniversează!” iniţiata de Asociaţia Pro Botoşani are ca principal scop reîmprospătarea constiinţei culturale botoşanene, nu numai la nivel instituţional, ci şi al societatii civile. Proiectul este justificat de necesitatea redescoperirii tezaurului cultural local, a promovarii valorilor botosanene, incepand simbolic cu  ziua poetului national Mihai Eminescu, cea mai importantă zi a culturii române, 15 ianuarie.
Gala de decernare a Premiilor Naţionale de Poezie "Mihai Eminescu" – Opera Prima şi Opera Omnia, ce va avea loc sambata, 15 ianuarie 2011 la sala Teatrului „Mihai Eminescu”, va fi transmisă în direct pe Internet începând cu ora 17:00, la adresa www.evenimenteindirect.ro, unde va fi disponibilă şi inregistrarea.
Site-ul oficial al campaniei este www.zileleeminescu.botosani.ro, de unde pot fi descărcate programul tuturor evenimentelor organizate la Botoşani, materialele de promovare şi alte informaţii utile. (DorohoiNews.ro)

Autor: DorohoiNews.ro

 

cultura
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web