Dorohoi News Logo

Premiul „Michaela Tonitza Iordache” de excelenţă în animaţia românească acordat doamnei Aurica Dobrescu

Teatru Festival

Teatrul pentru Copii şi Tineret „Vasilache” a participat în perioada 24 - 26 noiembrie a.c. la cea de-a 8-a ediţie a Festivalului Internaţional al Teatrului de Animaţie „Bucurii pentru Copii. Spectacole de colecţie”, cu spectacolul „Muc cel mic”, adaptare scenică după Wilhelm Hauff, de Marius Rogojinschi, alături de trupele din ţară şi străinătate.

În cadrul festivalului organizat de Teatrul „Ţăndărică” Bucureşti, a fost acordat trofeul şi Premiul „Michaela Tonitza Iordache” de excelenţă în animaţia românească doamnei Aurica Dobrescu, semnat de  Ion Parhon, preşedinte juriu, Călin Mocanu – director festival, preşedinte de onoare, Stefan Fischer-Fels

„Mă bucur mult pentru acest premiu, consider că este o recunoaştere şi o apreciere a muncii mele de peste 30 de ani şi, totodată a dragostei mele faţă de această profesie. Mulţumesc celor care s-au gândit să-mi acorde acest premiu  special. Mulţumesc spectatorilor botoşăneni care ne răsplătesc cu aplauzele şi căldura lor şi îi aşteptăm în continuare cu drag, la teatru!”, a spus Aurica Dobrescu.

După festivitatea de premiere Aurica Dobrescu şi Marius Rusu, actori ai Teatrului pentru Copii şi Tineret „Vasilache”, au susţinut un workshop spectatorilor bucureşteni –demonstraţie cu păpuşi.

cultura
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web