Clubul Fotografilor din Botoşani împreună cu WeddingStaff au realizat workshop-ul foto Shoot Like a PRO Botoşani, în perioada 30 noiembrie – 2 decembrie. Debutul activităţii, a fost dedicat fotografiei indoor şi s-a desfăşurat în clădirea proaspăt renovată „Casa Ventura” unde se află şi actualul sediu al Şcolii Populare de Artă condusă de d-nul director Liviu Andronic, căruia membrii clubului îi mulţumesc pentru sprijin şi ajutor.
Acţiunea a fost un real succes, întrunind participarea a peste treizeci de fotografi din întreaga ţară, cărora locaţiile şi modelele alese le-au oferit nenumărate prilejuri de satisfacţii, schimb de experienţă, într-o îmbinare excelentă a muncii cu relaxarea, a utilului cu plăcutul. Prezentarea amănunţită a activităţilor celor trei zile de practică fotografică se găseşte atât pe site-ul Clubului Foto Botoşani, cât şi pe acela al WeddingStaff Reamintim că în urmă cu aproximativ o lună de zile a avut loc preselecţia pentru modelele care urmau să constituie deliciul, dar şi supliciul fotografilor participanţi la această ediţie a workshop-ului. O parte dintre fotografiile realizate cu acest prilej pot fi vizualizate accesând adresele amintite, ele remarcându-se prin spontaneitate, imaginaţie, subtilitate, profunzime, bogăţie şi fineţe coloristică, experimentalismul îmbinându-se în chip reuşit cu profesionalismul. De remarcat faptul că, la Botoşani, gruparea fotografilor tinde să se impună tot mai mult ca o voce distinctă şi autonomă, la nivelul culturii şi artei, prin acţiunile sale Clubul consolidându-şi totodată poziţia, la nivelul ţării.
Aceste manifestări colective de elită au menirea de a atrage tot mai mulţi pasionaţi ai fotografiei, îndemnându-i pe unii să treacă de la amatorism la profesionalism, iar pe profesionişti să ridice ştacheta la nivele superioare. Fără îndoială, instantaneele realizate fac deja parte din mapa de prezentare a fotografilor participanţi, pentru mulţi dintre ei fiind cel mai important workshop la care au luat parte, conform propriilor declaraţii. Pe de altă parte, şi pentru organizatori, acţiunea, prin succesul şi spectaculozitatea ei, a depăşit aşteptările iniţiale. Remarcăm că mirii (modelele selectate – Cristina şi Ionuţ) au pozat în incinta Hotelului „Maria” (sediul clubului fotografilor botoşăneni cu permisiunea patronului – Marius Heghiligiu – căruia ii mulţumim şi pe aceasta cale), într-o biserică din Botoşani (în care reconstituirea unei cununii religioase s-a realizat prin aportul unui preot autentic) şi pe culoarele Teatrului Mihai Eminescu din Botoşani. În această perioadă fotografii din judeţ realizează bilanţul anului în curs, gândindu-se deja la activităţile cărora li se vor consacra în 2013. (Cristina Venedict, Marius Agrigoroaei, Constantin Oneaga)