Parintii ai caror copii urmeaza sa castige bani din reclame, filme, piese de teatru, concerte sau alte activitati asemanatoare trebuie sa anunte acest lucru la serviciul public de asistenta sociala, conform unui act normativ publicat recent. Incepand de astazi, daca parintii nu respecta aceasta obligatie, pot fi sanctionati cu amenzi de pana la 5.000 de lei.
Potrivit noilor dispozitii, parintii sunt obligati, inainte de inceperea activitatii copiilor, sa informeze serviciul public de asistenta sociala ca acestia vor castiga bani din filme, reclame sau piese de teatru (printre altele), daca nu vor sa fie amendati.
Prevederile referitoare la prestarea de catre copii a activitatilor remunerate sunt incluse in Hotararea Guvernului nr. 75/2015, care a aparut in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 115 din 13 februarie si se aplica de la data publicarii.
Totodata, in actul normativ este stabilit ca prevederile referitoare la amenzi se aplica dupa 90 de zile de la intrarea in vigoare a acestuia, adica din data de 14 mai, informează AvocatNet.ro.
De asemenea, in cel mult zece zile lucratoare de la inceperea activitatii copilului, parintii trebuie sa transmita serviciului public de asistenta sociala o copie certificata "conform cu originalul" a contractului incheiat cu organizatorul.
Cei care nu informeaza serviciul public de asistenta sociala inainte de inceperea activitatii copilului sau care nu transmit copia certificata a contractului risca sa fie amendati cu sume cuprinse intre 1.000 si 5.000 de lei.
Conform actului normativ, copiii pot sa desfasoare activitati in calitate de actor, figurant, cantaret, muzician, dansator, acrobat cantaret, muzician, dansator, model la filmari pentru filme artistice, filmari, figurant sau model la sedinte foto sau la prezentari de moda, sportiv profesionist in sportul de performanta.