Deputații au adoptat, miercuri, proiectul de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.65/2014 cu un amendament al PNL care prevede ca alocația de stat pentru copii să crească de la 42 la 84 de lei. Decizia a fost luată cu 332 de voturi "pentru". Au fost, totuşi, şi două abţineri. Surpriza din plen a constat în faptul că niciun deputat nu a votat împotriva măsurii, deşi premierul Victor Ponta a sugerat că se opune amendamentului PNL. Anterior, deputaţii PSD din Comisia de Muncă au dat aviz negativ proiectului liberalilor, susţinând că nu sunt fonduri suficiente pentru majorare. Proiectul fusese respins, luni, şi de plenul Senatului.
PNL câştigă prima bătălie cu PSD în Parlament. Liberalii au reuşit să impună dublarea alocaţiilor copiilor, până la 84 de lei! Şi asta pentru că i-au prins pe social-democraţi pe picior greşit. Vrând nevrând, premierul Victor Ponta a dat undă verde în PSD să se voteze pentru această măsură, chiar dacă implică un efort bugetar serios.
Amendamentul a fost propus de deputatul PNL Cristina Pocora la proiectul de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.65/2014 pentru modificarea și completarea unor acte normative și a fost adoptat cu 98 de voturi "pentru" și 77 "împotrivă".
Liderul PNL, Alina Gorghiu, a spus că este o veste foarte bună pentru familiile din România.
„Vorbim de peste 3 milioane jumătate de copiii care se vor bucura de dublarea alocațiilor. M-aș bucura să putem să aducem în casele tuturor o mică bucurie. Acest parcurs trebuie continuat", a spus Gorghiu, citată de AGERPRES.