Dorohoi News Logo

Statul vrea să plătească 500 de euro pentru studiile tinerilor. Banii, puși în cont încă de la naștere

euro pentru studiile tinerilor

Statul vrea să economisească pentru tineri. Fiecare copil care se va naște ar putea primi în cont 500 de euro, bani la care va putea avea acces după ce împlinește 16 ani. Cu această sumă se vor plăti studiile.

Studiile tinerilor ar putea fi plătite de stat, chiar de la naşterea acestora. Noua lege a Educaţiei prevede acordarea unui ajutor de 500 de euro, pentru fiecare copil.

Banii însă nu sunt folosiţi pe loc, ci ţinuţi într-un cont special, la care copiii vor avea acces după ce împlinesc 16 ani, informează România TV.

În acelaşi cont, părinţii vor putea redirecţiona şi 2% din impozitul anual pe venit.

Banii au un singur scop: educaţia copiilor.

Ecaterina Andronescu speră ca noua lege a Educaţiei să fuie gata până la vacanţa de iarnă. Şi parlamentarii se gândesc la viitorul copiilor.

Prima pentru nou-născut şi banii pentru trusou, care nu se mai acordă de cinci ani, ar putea fi reintroduse, printr-o nouă lege a familiei.

Copiii între 2 și 18 ani primsc lunar, începând cu 1 iulie, o alocație de 84 de lei, iar bebelușii de 200 de lei. Sursa: mediafax.ro

economic
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web