Toţi angajaţii Primăriei Suceava vor beneficia de o majorare cu 12% a salariilor, după ce Direcţia de Finanţe va aproba solicitarea municipalităţii, a declarat joi, pentru AGERPRES, primarul Ion Lungu. Salariile celor 750 de angajaţi pot fi majorate în baza OUG 27/2015.
Lungu a spus că, în prezent, Compartimentul resurse umane lucrează la fundamentarea noului fond de salarii în vederea rectificării bugetului local, ce trebuie aprobat şi de Direcţia de Finanţe.
„Nu se pune problema să nu putem da aceste sume de bani. Sunt două condiţii. Ca autorităţile locale să poată da aceşti bani, să-i aibă prinşi în buget şi, lucrul cel mai important, să ne aprobe la Finanţe noul plafon de salarii. În urma discuţiilor pe care le-am avut la Asociaţia Municipiilor din România, care are în componenţă o persoană de la Guvern, s-a spus că problema este sută la sută la autorităţile locale. Dacă autorităţile locale pot da banii şi noi putem, restul va fi doar o formalitate să ne dea aprobare Finanţele pentru noul plafon de salarii. Vom fundamenta în câteva zile noul fond de salarii şi vom face solicitare la Direcţia de Finanţe. Intenţionăm să majorăm salariile la toţi angajaţii”, a spus Lungu. El a menţionat că în Primăria Suceava sunt categorii de salariaţi care câştigă foarte puţin şi „nu poţi face performanţă în acest fel”.
Lungu a precizat că, în acest an, Primăria a dat norma de hrană pentru poliţiştii locali, iar ca urmare a acestei decizii fondul de salarii în 2015 a crescut cu 11 milioane lei comparativ cu anul precedent. Sursa: administratie.ro