Dorohoi News Logo

Taxa auto achitată în baza legislaţiei vechi va fi restituită integral, nu doar parţial. Află când intră în vigoare legea!

taxa-auto

Persoanele care au platit taxa speciala pentru autovehicule, taxa pe poluare sau taxa pentru emisiile poluante vor avea posibilitatea de a cere restituirea integrala a sumei achitate, fara a deschide o actiune in instanta, conform unui act normativ publicat luni in Monitorul Oficial.

In momentul de fata, proprietarii de autoturisme pot sa ceara inapoi doar banii platiti in plus, in cazul in care taxa auto a fost mai mare decat timbrul de mediu.

Masura este inclusa in Ordonanta Guvernului nr. 40/2015 pentru modificarea si completarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule, care a aparut astazi in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 655. Fiind vorba de o ordonanta simpla, aceasta va intra in vigoare in trei zile de la data publicarii, adica pe 3 septembrie.

„Contribuabilii care au achitat taxa speciala pentru autoturisme si autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule sau taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, potrivit reglementarilor legale in vigoare la momentul inmatricularii, pot solicita restituirea acesteia prin cerere adresata organului fiscal competent, in termenul de prescriptie prevazut de Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala (...)", scrie in actul normativ.

Mai exact, taxa auto va fi restituita integral acestor persoane pe parcursul unei perioade de cinci ani calendaristici, prin plati anuale a cate 20% din suma datorata. De asemenea, statul va achita si dobanda pentru perioada cuprinsa intre perceperea nejustificata a taxei si rambursarea acesteia.

„Sumele (...), precum si dobanzile datorate contribuabilului pentru perioada cuprinsa intre data perceperii taxei speciale pentru autoturisme si autovehicule, taxei pe poluare pentru autovehicule sau taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule si data restituirii acesteia se achita (...) pe parcursul a cinci ani calendaristici, prin plata in fiecare an a 20% din valoarea acestora, iar plata transelor anuale se efectueaza conform graficului stabilit de organul fiscal competent", este explicat in OG nr. 40/2015. In plus, taxa achitata si dobanzile calculate pana la data platii integrale vor fi actualizate cu indicele preturilor de consum publicat online de Institutul National de Statistica la data emiterii deciziei de restituire.

Important! Cererile de restituire vor fi solutionate in maximum 45 de zile de la inregistrare, iar solicitantii vor fi informati asupra acestui aspect in cel mult zece zile de la emiterea deciziei de catre autoritati.

Important! Vor putea sa ceara restituirea doar proprietarii care au achitat taxa auto inainte de intrarea in vigoare a timbrului de mediu. Concret, este vorba de perioada 2007 - martie 2013, atunci cand statul a aplicat, in mod succesiv, taxa speciala pentru autoturisme si autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule si taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule. Timbrul de mediu inca este in vigoare in prezent, astfel ca persoanele care au platit aceasta taxa din martie 2013 si pana in prezent nu pot cere restituirea.
In prezent, statul da inapoi doar diferenta dintre taxa auto si timbrul de mediu

Ordonanta de urgenta referitoare la timbrul de mediu stabileste, in momentul de fata, ca proprietarii de autoturisme pot sa ceara doar returnarea partiala a taxei auto. Articolul integral pe avocatnet.ro.

economic
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web